Citat:
În prealabil postat de Traditie1
Nu câinii vagabonzi sunt principala problemă ci cei cu stăpân, mai precis stăpânii lor care atunci când îi scot la plimbare nu sunt dotați cu pungă, făraș și mânuși de unică folosință ca să strângă excrementele. Trotuarele sunt pline de excremente ale animalelor bine hrănite.
Și conviețuirea cu animale de companie mi se pare o deviație duhovnicească, omul își caută companie în niște dobitoace neînsuflețite în loc s-o caute la Dumnezeu prin rugăciune și în oameni prin iubire. Acești oameni necinstesc chipul lui Dumnezeu prin credința lor că animalele au suflet și prin atașamentul pătimaș față de ele.
|
Inclin sa-ti dau dreptate, Traditie, desi si eu am avut catei.
Observ un lucru curios: multi iubitori de catei sunt mancatori de carne si nu li se pare nimic ciudat in asta, nu traiesc conflicte psihologice.
Eu am avut bunici la tara si am vazut ca purceii sunt f sociabili si jucausi (daca are cine sa le dea atentie, desigur). Viteii sunt super simpatici si afectuosi etc.. Totusi iubitorii de catei nu au probleme in a manca porc sau vitel..
Este normal sa indragesti animalele, dar multi fac o obsesie din asta, fara a opera cu aceeasi masura in ce priveste toate animalele.
Si dragostea de animale nu inseamna si iubire de oameni. Cunosc o persoana pensionara care a fost rugata sa aiba grija de nepot (ca sa nu ajunga nepotelul la cresa, ca nu avea cu cine sta). A replicat: "nu pot, am obligatii fata de cateii mei!". Si cu cateii a ramas.