[Mihnea Dragomir]

În parohiile catolice (indiferent de ritul răsăritean sau apusean) prin "zeciuială" (sau "simbrie") se înţelege azi 1 % din venitul brut. Pe vremuri, erau poate 10 %, pe când Biserica se ocupa de finanţarea şcolilor, facultăţilor, a fântânilor şi locurilor de adăstat pentru pelerini, a drumurilor de pelerinaj. Astăzi, când statul a preluat toate aceste cheltuieli, grevând oamenii şi cu un impozit corespunzător, Biserica se limitează la a percepe impozitul ei de 1 %. Şi care, împreună cu cheta (obolul) ajunge, dacă este plătit de enoriaşi, fără să mai fie nevoie de taxe.
Legat de acest comandament, cunoscut în lumea catolică drept "a cincea poruncă a Bisericii" şi a cărui încălcare este materie gravă, precum încălcarea postului sau a obligaţiei duminicale, trebuie precizat că:
-1 % se aplică la venitul BRUT şi la venitul în general, nu la salariu. De exemplu, ai vândut o casă de 100 000 de euro în acel an ? Marchezi 1000 de euro pentru Biserică.
-cheta duminicală nu se scade din simbrie, nici alte cheltuieli. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate spune: "eu nu plătesc simbrie, fiindcă dau duminică de duminică obolul meu la chetă sau la cutia milei". În realitate, adeseori cheta, ca şi cutia milei, reprezintă fonduri speciale ale unei parohii (pentru victimele unei catastrofe, pentru săraci, pentru susţinerea seminarului, etc) şi merg direct acolo şi nu la bugetul general parohial.
-dacă veniturile cuiva sunt atât de mici încât nu poate plăti, adică aceşti 1 % l-ar face să intre în banii absolut necesari propriei subzistenţe, trebuie mers la paroh şi întrebat în ce fel alternativ poate fi îndeplinită această poruncă. Mereu e ceva de făcut într-o parohie, trebuie tunsă iarba, trebuie făcut curat în biserică, trabuie servit la agapele frăţeşti, etc.

Două lucruri sunt clare şi am meditat adesea la ele:

-în misiunea Sa pe pământ, Isus a recurs la miracolul înmulţirii materiale a pânii şi peştilor doar de două ori. De două ori, în cei trei ani şi ceva de misiune. În rest, când mergea în pastoraţie, ca şi când adăsta cel mai adesea în Capernaum, Isus, împreună cu ucenicii Săi, mânca din ceea ce aduceau cei care Îl urmau. Asta trebuie să facem şi noi, azi: să Îi dăm lui Isus şi apostolilor Săi ceea ce au nevoie pentru opera lor în lume.

-Isus şi ceilalţi plăteau impozitul la Templu. Deşi, în cazul lui Isus, nu ar fi fost absolut necesar, Templul fiind "Casa Tatălui Său", El nu S-a prevalat de acest lucru ci a plătit, din acelaşi motiv pentru care S-a botezat: ca să ne dea nouă un exemplu de cum trebuie să facem. Că, pentru El şi pentru Petru, a găsit o modalitate excepţională şi miraculoasă de plată, e adevărat. La fel de adevărat este că nu a spus: "nu plătesc, că sunt prea sărac". Deci, tot aşa trebuie să facem şi noi: să plătim ceea ce este de plătit pentru Templu şi cei ce slujesc acolo.