Trebuie făcută deosebire între păcatul ancestral și păcatele personale. Păcatul ancestral, și numai el, s-ar putea spune că se plătește colectiv, în sensul că a dus la o îmbolnăvire a condiției omului (și a întregii Creații văzute, dealtfel). Păcatul ancestral, și nu bețiile tatălui meu ori curviile bunicului meu, este motivul pentru care eu m-am născut în stare căzută și pentru care am avut nevoie neapărat de spălare încă de când m-am născut. Nu există niciun păcat personal, oricât de grav, care să fie plătit pe plan spiritual de descendenți. Cu alte cuvinte, eu nu pot fi damnat pentru păcatele înaintașilor mei, ci numai pentru păcatele comise de mine. Pe de altă parte, bețiile tatălui, ori curviile bunicului, se pot răsfrânge asupra mea în plan temporal: eu pot suporta consecințe non-spirituale ale unor asemenea păcate: la vârsta majoratului, este normal să am un cont mai subțire în bancă. Băutura costă bani. Este normal ca anumite consecințe ale sifilisului să mi se transmită ca tare (stigmate). Care pot fi vizibile ori invizibile. Poate că aș fi fost și mai deștept, ori mai norocos în viață fără acele păcate. Dar sufletul, eu nu mi-l pot pierde de pe urma lor. Tot ceea ce mi se poate întâmpla este să plec cu un talant, în loc de cinci talanți. La rândul meu, dacă îmi iubesc copii, pe cei din familie, pe vecinii mei, pe cei din orașul sau țara mea, trebuie să am grijă ce fac cu viața mea, pentru ca o eventuală rea moștenire să nu se transmită și pentru ca aceia să se bucure de cât mai mulți talanți.
|