Citat:
În prealabil postat de AlinB
Intrebarea era un pretext.
Pacat ca nu toata lumea a inteles si a iesit si o mica cearta din cauza asta.
Da, nu toata lumea a inteles ce vrea de fapt, probabil nici tu.
Mai mult nu vreau sa comentez cu tine despre situatia ei, daca asta vrei gaseste pe altcineva.
|
O cunosc pe mamica de cateva luni ... ce iti da dreptul sa zici ca a fost un pretext ?
Bun sa nu mai comentam situatia ei, insa eu am pornit de la acea ideea pt a intelege de ce lumea arunca cu pietre in noi spunand ca ne-au murit copiii pt ca suntem pacatosi ... sunt de acord sa nu o mai pomenim insa imi doresc sa continuam discutia pornid de la intreabrea mea: de ce sa mi se spuna ca mi-a murit copilul pt ca sunt o pacatoasa.
Citat:
În prealabil postat de anna21
@ Paulici
Da, pacatosi suntem toti.
Si eu traiesc cu teama (acesta este cuvantul potrivit) ca Dumnezeu ar putea sa-mi dea, spre indreptare, greutati pe masura pacatelor sau ar putea sa-mi dea incercari pe masura mandriei (parerii bune despre mine!).
Ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte, sa ma mai rabde, sa ma indrepte spre pocainta si mai ales ma rog sa nu sufere copiii mei din cauza pacatelor parintilor.
Nu a zis nimeni ca mamicile care au trecut printr-un astfel de necaz sunt "mai pacatoase", ci s-a insistat ca ele singure sa-si cerceteze constiinta.
Nu se fac comparatii, este grosiolan.
Cititi cartea parintelui Arsenie Boca despre casatorie, am mai zis in alte postari. (da, stiu, Alin, nu este norma, dar este mai dificil sa spui citeste canoanele care se refera la aspecte din viata sotilor.. ca acelea sunt norma).
Faceti spovedania dupa indreptar de spovedanie (nu doar dupa intrebarile duhovnicului) etc..
Stiu ca este cumplit ceea ce s-a intamplat unei mame care a pierdut sarcina, ca trebuie sa traiasca cu aceasta..
Dar cum anume traiesti cu acesta cruce - doar biserica te invata.. Noi nu putem ajuta in mod real altfel decat sfatuind mama sa adopte o viata crestina autentica. |
eu cred ca primim o putere nebanuita pt a invata sa traim din nou ... insa daca as crede ca fetita mea (nu a fost o sarcina pierduta) a murit pt pacatele mele cred ca as inebunii si mai ales ar exista riscul foarte mare de a ajunge sa il urasc pe Dumnezeu (stiu ca imi veti sari in cap dar e un pas de la una la alta foarte mic) daca nu as vedea toata situatia ca o incercare de la Dumnezeu sau daca nu as crede ca toate se intampla cu un scop ...
Citat:
În prealabil postat de FiulRisipitor
Luand spre exemplu vietile sfintilor vom vedea ca ei in toate rugaciunile lor si in orice convorbire, atunci cand vine vorba de persoana proprie ei sus: "...eu sunt CEL MAI pacatos om de pamant, nu este altul mai ticalos si mai urat inaintea lui Dumnezeu...". Daca cei care au ajuns sfinti credeau asta (pentru ca nu o spunea doar sa se afle intreaba ci chiar credeau asta) despre ei oare cum om fi noi comparativ cu dansii??
Eu cred ca suntem undeva mult mai jos... iar atunci cand cineva ne face "pacatos" sa luam aminte sa ne gandim cu mare grija si fara sa ne indreptatim, la cata dreptate are cel care ne spune asta. Iar daca dupa o "ancheta" asupra noastra inca ne pare ca nu suntem chiar asa de pacatosi, sa punem mana pe vietile sfintilor, sau un indreptar de spovedanie, sau pe pravila bisericeasca si sa cautam ce ne invata biserica despre pacate, si care sunt acestea, si atunci sigur le vom vedea si la noi.
Cat despre pedeapsa lui Dumnezeu... pentru mine este la limita imposibilului sa cred ca Dumnezeu pedepseste. Dumnezeul pe care eu l-am aflat nu este asa, ci este numai bunatate, numai iubire, numai iertare si numai mila. Dar sa intelegem ca opusul lui, diavolul, nu este asa ci exact extrema cealalta!
Asadar, Dumnezeu nu pedepseste dar nici nu poate locui cu cel pacatos. Ce treaba are adevarul cu miciunea, bunatatea cu rautatea? Si atunci cand noi nu implinim voia Lui, si nu vrem sa fim impreuna cu El, in iubirea Sa, El ne respecta chiar si aceasta dorinta - de afi singuri. dar ce ne facem cu Diavolul? El fiind opusul nu respecta nimic! Si atunci vine langa noi si ne supara cu rautatea ce ne-o pricinuieste. Unii ajung pana la deznadejde, altii inteleg unde sunt si se indreapta iarasi catre Dumnezeu.
Nu vad de ce ne-am supara cand altii ne numesc pacatosi - asta este adevarul! Nu ne ajuta cu nimic daca ne numesc sfinti. Pacatosi suntem dar nadajduim la mila si iubirea lui Dumnezeu. Cand suntem numiti pacatosi, e un semnal de alarma ca trebuie sa face, ceva. Noi trebuie sale multumim celor care ne aduc aminte ca trebuie sa ne indreptam catre Dumnezeu.
Parintii fara copii... probabil sunt pacatosi, pentru ca se spune ca nu este nici un om fara de pacat. Dar nu putem sti cu certitudine ca copilul a murit din cauza lor. Desigur, cum orice necaz de pe pamant este urmarea unor drepturi pe care le-am dat vrasmasului, primul loc unde trebuie sa facem reparatii este sufletul nostru.
Cam asa vad eu situatia...
|
Nu contesc, si am mai spus asta, ca sunt pacatoasa, nu aia m-a deranjat, insa nu cred ca copilul meu a murit pt pacatele mele sau ale tatalui ei, sau ale neamurilor noastre ... si atunci nu inteleg de ce cei care spun aceste vorbe le spun ... pentru ca si ei sunt la fel de pacatosi si totusi nu au pierdut si poate nici nu vor pierde vreodata un copil.
Aceste lucruri si intrebari ma macina ...