Citat:
În prealabil postat de Marius22
Nu exista ispasire personala a pacatelor prin suferinta. Nu ma mantuiesc pentru ca sufar, pentru ca traiesc consecintele tragice ale pacatelor mele sau ale parintilor, ci numai prin partasie cu Hristos, traind ca subiect al rascumpararii Sale.
Suferinta este o incercare de la Dumnezeu ce tine de pedagogia divina, fie o urmare a vietii traite in pacat, dar, in niciun caz, asumarea ei nu inseamna ispasire sau rascumparare din pacat.
|
Am mai intalnit ideea de ispasire prin suferinta si la alti crestini ortodocsi. Eu cred ca ei confunda adeseori suferinta cu sacrificiul care trebuie facut pentru inaltarea din mlastina pacatului spre mantuire si chiar mai presus de mantuire, spre asemanarea cu Hristos care S-a jertfit pentru noi.
Si mai cred ca sursa acestei idei este intelegerea gresita a Jertfei de pe Cruce. Pentru ca nu durerea fizica rabdata de Hristos ne-a adus noua mantuirea, ci asumarea pacatelor prin constientizarea lor directa, prin trairea ororilor comise de intreaga omenire - si toate astea facute dintr-o iubire dumnezeiasca si respectand deopotriva libertatea oamenilor pacatosi, dar si a ingerilor decazuti. Suferinta fizica rabdata pe Cruce si pe drumul Calvarului a fost o consecinta directa a pacatelor noastre ale tuturor, care a cauzat moartea Celui fara de pacat si fara de care nu ar fi fost o Inviere si o eliberare a dreptilor ce asteptau in Iad sa fie eliberati.
Deci ispasirea pacatelor umanitatii nu a fost prin durere fizica, ci prin asumarea sacrificiului de bunavoie, din dragoste, si prin luarea pacatelor asupra Sa.