Citat:
În prealabil postat de Dumitru73
"indreapta-te pe tine insuti si ai indreptat un madular al Bisericii lui Hristos" - nu mai stiu autorul.
ps. am mai dat citatul asta de vreo doua ori si sper sa nu fiu apostrofat pentru asta, dar mi-a placut 
|
O intervenție bună...
Mai întâi cu tine și cu restul depinde de tine și starea pe care o transmiți. Nu e secret pentru nimeni că o persoană pașnică și pacifistă nu va trezi sentimente războinice la cei din jurul său, cu excepția celor care au nevoie, eventual, de o evaluare psihiatrică. Mi-a fost dat de multe ori să văd oameni calmându-se doar prin prezența calmă, senină și îngăduitoare a celorlalți. Câte conflicte nu s-au stins din fașă doar pentru că celălalt a reacționat cu calm și înțelepciune? De ce n-ar fi așa și cu puritatea Ortodoxiei? Respectarea canoanelor și conduitei adecvate, echilibrate, manifestarea responsabilă în lume a fiecăruia îi va determina și pe necreștini să se raporteze cu respect și încredere către ortodocși, în cele din urmă acceptare dacă nu chiar ... convertire.
Dar cu derogări de la credința noastră ortodoxă și acceptarea / asimilarea unor convingeri străine spiritului ortodox (tot evantaiul: de la băbisme clasice până la metempsihoză) nu numai că nu vom reuși să păstrăm puritatea ortodoxiei, ci chiar ne vom autodesființa ca ortodocși devenind altceva, eventual, în cel mai bun caz, o religie sincretică, poate o religie formală, declarativă și astfel supusă pierii (ca religie, vreau să spun, și nu ca moarte definitivă a credinței).
Doamne ajută!