Eu cred ca e o tendinta nociva de a vedea in rugaciune un "canon", adica un fel de pedeapsa. E chiar ciudat. Ai canon sa citesti din Sf. Scriptura, canon sa te rogi, canon sa mergi la biserica, canon sa postesti. Pentru mine astea nu sunt canoane, astea sunt normalitati. Mergem la biserica, ne rugam, postim, ii ajutam pe cei din jur nu pentru ca "asa mi-a zis parintele", ci pentru ca asa simt, asa doresc, asta simt ca ma apropie de Dumnezeu, ca ma ajuta sa-I creez un loc langa mine si in inima mea. Si asta imi da bucurie, nu suferinta unui canon.
Unul se roaga o ora, altul 2, altul 3, altul incearca sa fie mereu in rugaciune, fiecare cu iubirea si dorinta sa de a fi cu Dumnezeu aici si vesnic. Dar nu constrans sa fie cu Dumnezeu, ci liber. O libertate constructiva, o libertatea in afara de pacat, care da avant, bucurie, pace, implinire, etc.
Elena
|