Citat:
În prealabil postat de CrisetenO
Pentru el confuzia provine din motivul de a se supune unui judecator pe care nu-l intalneste in persoana in fiecare zi, un judecator care nu pedepseste intr-un mod deterministic, care sa poata fi modelat in formule, ca sa zic asa. Daca S-ar arata Dumnezeu in fata pacatosului si l-ar pedepsi, ar crede mai degraba. Legile de astazi, desi scrise uniform in chineza, iar in China, in greaca veche, sunt oarecum deterministice: cauza-efect, cu o persoana (care reprezinta corpul de justitie) impartind judecata. De asemenea, legile naturale (din fizica, biologie, chimie) au un efect cuantificabil, care se poate masura in formule; aceste formule pot fi apoi folosite pentru a "prezice" anumite efecte.
Ori noi nu-L putem modela pe Dumnezeu. Nu putem lua niste observatii, formula niste ecuatii, si apoi determina un raspuns concret. Nu putem sa-L cuprindem pe Dumnezeu in mintea noastra. Dupa parerea mea insa, e chiar o mare aroganta sa crezi ca numai ce poate fi modelat in mintea ta (sau mintea noastra colectiva daca vreti), exista. Pai hai sa incercam sa cuantificam iubirea: chiar si iubirea sa zicem mondena. Cu toate modelele psihologice, ne e foarte greu sa anticipam actiunile -- nu zic actiunile generale, ci actiunile pas cu pas -- ale celor care iubec. Ce sa mai zicem atunci de Iubirea care este Dumnezeu?
|
Cei limitati nu-L pot cuprinde in totalitate pe cel Nelimitat, este adevarat, dar in ceea ce priveste asteptarile lui Dumnezeu de la noi suntem destul de clare sau daca nu sunt de la bun inceput devin pe parcurs pe masura ce incercam sa-L cunoastem, atat timp cat suntem dispusi sa renuntam la ceea ce ne tine legati de lucrurile derizorii.
Daca stam pasivi deoparte, lucrurile par tare complicate, greu de inteles, derutante, contradictorii chiar, etc.
Intre ateu si cunoasterea lui Dumnezeu nu stau decat propriile prejudecati, construite deloc fara motiv, ci pentru a sprijini un anumit stil de viata inradacinat in cele pamantesti.
Dar chiar si intr-un ateu, exista gustul pentru cele mai presus de firea pamanteasca si pe masura ce le da de gust si este dispus sa se desprinda de cele lumesti, lucrurile si lucrarile lui Dumnezeu nu mai par deloc confuze.
Si cu iubirea "mondena" e cam la fel pana la urma, pe masura ce iesim din noi insine si asteptarile noastre si incearcam sa-l cunoastem pe celalalt intr-un mod cat mai altruist, ajungem sa-l si intelegem desi in cazul asta intelegerea poate fi nu de putine ori tragica - si anume ca ne punem asteptarile acolo unde nu trebuie.
Cu Dumnezeu insa, aceasta dezamagire este exclusa, pe masura ce Il cunoaste-m mai bine, cu atat incepem sa intelegem ce avem de schimbat, in ce directie trebuie sa mergem.