Traim si azi intr-un soi de comunism, cu siguranta mai periculos decat cel dinainte de 89 pentru ca lasa impresia ca alegerea este a noastra. In realitate, sunt(em) manipulati.
Copiii cu handicap sunt foarte putin acceptati in societate si nu se face nimic pentru asta; dimpotriva, sunt judecati si ironizati parintii care nu s-au folosit de diagnosticul prenatal ca sa "evite" aceasta "situatie". Stim ca copiii acestia sufera foarte mult pentru ca nu au prieteni, ceilalti rad de ei etc. Totusi, de ce se vrea disparitia copiilor cu "probleme" in loc ca cei care au copii "normali" sa si-i educe in asa fel incat sa-i accepte si pe ceilalti????? Problema e lipsa noastra de dragoste, nu existenta copiilor cu handicap.
Incepe sa se vorbeasca tot mai mult de costurile mai mari pentru societatea care ingrijeste un astfel de copil; iar societatea individualista de azi nu doreste sa plateasca acesti bani in plus. Daca stam sa ne gandim bine, discutia nu are sens: stim de fapt unde se duc banii pe care ii platim? Si la cat se fura, tocmai asta a ajuns sa ne indigneze atat de mult.
Eu nu as apela deloc la testele de diagnostic prenatal; eu stiu ca tot ce ingaduie Dumnezeu e spre binele meu, indiferent cum arata acea situatie. Dar nu pot pretinde celorlalti sa gandeasca ca mine. Eu asa am ales, stiu exact ce m-a determinat sa fac asta, au fost vremuri cand gandeam ca "restul lumii" si nu ii pot judeca. De multe ori oamenii nu sunt in cunostinta de cauza, unii nici nu-si pun problema ca avortul ar fi ceva atat de grav.
Iar pe unul necredincios, daca il iei cu pedeapsa lui Dumnezeu, singurul lucru pe care-l va face e sa-ti rada in nas; daca fiecare am incerca sa ajungem la inima celuilalt, fara sa ne impunem noi ideile (de multe ori numai din carti, cum zicea Dumitru), fara sa incercam sa-l manipulam, ci doar sa plecam de la ceva din sufletul lui, de la suferinta care deja exista in el, poate vom avea ceva adevarat sa ii spunem.
|