View Single Post
  #25  
Vechi 28.02.2011, 23:30:33
Carmen FUNIERU's Avatar
Carmen FUNIERU Carmen FUNIERU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 10.02.2010
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 357
Implicit

Mi s-a întâmplat că, la Apostol, nu am reușit să înțeleg nici măcar un cuvânt din ceea ce se citea. Nu căutasem dinainte paragraful din Biblie, iar citețul nu avea microfon și citea destul de încet.
La început am fost indignată; îl judecam în sinea mea. Dar simțind că îmi pierd pacea sufletească, am început să mă întorc cu gândul chiar la Sfinții Apostoli, spunându-le câteva cuvinte simple, cum ar fi "Sfinților Apostoli, milostivi fiți nouă tuturor", sau "ajutați-ne, luminați mintea și sufletele noastre".
Altă dată însă, am citit de acasă fragmentul rânduit pentru ziua respectivă. Deși nici atunci nu am auzit aproape nimic (mai ales că citea cu spatele spre noi), dar mi-au fost deajuns două cuvinte, ca să pot înțelege. Am fost chiar bucuroasă că puteam urmări sensul textului.

Dacă nu cunoaștem limba, momentele importante ale Sfintei Liturghii cred că le putem identifica, atât prin cântarea sfecifică lor, dar și urmărind ceremonialul religios tradițional.
De exemplu, la citirea Evangheliei, preotul citește în fața Altarului, la Ieșirea cu Cinstitele Daruri, iese din Altar cu Potirul ridicat în mână, apoi rostește rugăciuni în fața credincioșilor.
Reply With Quote