Și ateii au o dogmă comună: evoluționismul. Dacă o să dorești să știi de ce eu asimilez evoluționismul unei dogme, poți citi alte postări de ale mele, nu doresc să mă repet. Dar despre dogmele științifice te-ar lămuri mai bine Lucian Blaga (nu este creștin, cel puțin în scrierile filosofice, și scrie frumos cu stil, plăcut la lectură, îl vei citi destul de repede, o lectură plăcută într-un week-end, merită în caz că nu l-ai citit).
Iar creștinii, oricare ar fi ei, cred în Prea Sfânta Treime și sigur în creaționism.
Un sondaj efectuat pe un eșantion de bucureșteni are relevanță doar pentru București și nu restul României. O fi capitală, dar asta nu înseamnă că acest oraș este "motorul spiritualității" creștine, ba , dimpotrivă.
Oricum, interesant sondajul... Asta demonstrează ceva: nu revenirea religiosului, ci existența lui ca dimensiune specific umană, religiosul ca permanență umană, omul nu poate trăi în afara sferei religiosului. Dar depinde totuși ce vrei să vezi. Dacă nu va accepta existența unui Dumnezeu (dar din sondaj reiese că majoritatea se declară creaționiști, chiar dacă nu se comportă ca atare prin metropolă), va găsi el alte surogate cărora "să se închine" sau să le asimileze ca parte a spiritualității sale: raționalitatea umană întronată pe post de Dumnezeu sau credința în știința care, chiar dacă nu rezolvă și nu oferă soluții permanente, oferă teorii valabile demonstrabile dacă nu acum în viitor, oferă totuși tehnologii care, după unii, l-ar eluda pe Dumnezeu ca autor al creației..., doar omul se va teleporta în curând și va pușca din degete și computerul central din casă va executa te miri ce operații, asta din urmă, mai în glumă, mai în serios.
Religiozitatea este specifică omului orice formă ar îmbrăca ea: fie religie, fie vreo altă formă surogat cu valențe religioase. Cum am spus, pentru unii până și știința devine un soi de religie.