[tot-Laurentiu]

Prima parte

Părinte, asistăm la o pasivitate generală şi la o paralizie a voinţei poporului român, încât aproape nu mai este nicio reacţie, nici atitudine faţă de toate aceste bombardamente anticreştine. Cum se explică acest fapt?

Asta şi pentru că sărmanul popor nu mai ştie ce să creadă, nu mai are încredere în niciun lider politic, în niciun formator de opinie, nici în Presă sau televiziune. De aceea este aşa de rece şi indiferent la tot ce apare. Această stare de lucru este de altfel şi indusă, programare la care s-a lucrat cu multă sârguinţă, astfel încât să desfiinţeze modelele şi elitele unui popor şi să strice reperele oamenilor. Acum are mai multă credibilitate în faţa omului de rând cel care ştie să ofere mai bine pâine şi circ. Se mai trezeşte câte unul din somnolenţa asta şi, supărat, caută să facă o mică revoluţie. Dar revoluţia asta ţine numai până la Dealul Patriarhiei sau de la Cotroceni şi de acolo se împrăştie, nu mai rămâne nimic din revolta lui; rămâne el singur revoluţionar. Păi ce era o grevă altădată? Înspăimânta tot poporul, prin seriozitatea şi hotărârea protestatarilor. Acum sunt atâtea diversiuni că nu mai ştii pentru cine şi ce protestezi de fapt; acum nu mai ai încredere nici în fratele de lângă tine.

Mă uitam că foarte puţini medici au protestat împotriva regimului inuman sanitar prin care Ministerul Sănătăţii desfiinţează sute de spitale, introducând în schimb cardul de sănătate cu cip electronic…

Este o realitate tristă – intelectualii noștri au fost şi rămân cei mai slabi în atitudine, fricoși, cedează uşor, să îşi menţină posturile. Am observat asta şi în închisoare – mult mai uşor mărturiseau oamenii simpli decât intelectualii; intelectuali erau câţiva, dar omul simplu pătrundea mai repede cu inima realitatea lucrurilor. Intelectualul nu are exerciţiul luptei, al greului, el s-a obișnuit cu un salariu, cu o stare bună materială şi s-a retras astfel din orice acţiune. Ei s-au aliniat partidelor politice în primul rând ca să-şi apere moşiile, averile.

Bine, dar salariile medicilor acum sunt foarte mici…

Ei, medicul acum e ca şi popa. Are el salariul mic, dar are şi salariul mare, pe care îl ia din buzunarele necăjitului, şi se îmbogăţeşte fără să aibă el salariul mare. Medicul nostru de azi nu mai are spiritul sacrificiului. Acum, pentru că au salariile mici, dau bir cu fugiţii în străinătate, unde să câştige mai mult, dar până la urmă şi statele occidentale vor ajunge la starea în care ne aflăm noi, nu va mai dura mult nici la ei, pentru că are grijă socialismul european de realizarea acestui plan. Sistemul a lucrat ca pe ţăran să îl tâmpească, iar pe intelectual să îl compromită. Păi capacitatea ruşilor de inteligenţă este foarte redusă, datorită alcoolului cu care au fost „hrăniţi” de către comunişti. Că dacă îi întrebai unde e Berlinul, îţi spuneau: „aici, după deal”. Copiii de beţivi ajung, sărmanii, majoritatea nişte analfabeţi, reduşi mintal.

Medicul a şi fost un factor prin care Sistemul şi-a realizat şi își realizează în continuare lucrarea satanică de decimare a populației prin vaccinuri şi alte otrăvuri chimicale.

Această calitate de toleranţă a avut-o românul dintotdeauna sau e recent dobândită?

Măi, nici vorbă, nu era românul nostru aşa. Păi Ştefan cel Mare a avut luptători din aceștia? Toleranţa a pătruns prin secolul 18 când a început omul să se degradeze moral, prin influenţa masonilor care au pus ochii pe frumuseţea aceasta a ţării noastre şi care au făcut orice au putut să ne dezmoştenească de bogăția Ortodoxiei. Bunătatea ţăranului a dat greş aici, pentru că nu şi-au dat seama ce înseamnă să vină un străin în ţara ta. Iar tinerii care au încercat să orienteze poporul în perioada asta ’22 – ’44 , să îl pună pe un drum bun, au fost denigraţi, ucişi de marea familie masonică carolingiană (Carol al II-lea). Atât răsăritenii cât şi occidentalii au fost nişte persecutori puternici ai ideii româneşti, ai neamului nostru. Şi azi când aud occidentalii de poporul român, e ca şi cum auzi de un călugăr din Petru Vodă. Se duce un călugăr din Petru Vodă undeva şi îl întreabă de unde este – „Aaaa… de la Petru Vodă”? Îţi întoarce spatele şi pleacă. Poporul este bine prelucrat mai întâi în şcoală, apoi în armată, şedinţe şi conferinţe prin care îţi aplicau o educaţie de aşa manieră încât nu puteai să mai vezi altfel decât ca un membru de partid. Nu crezi în nimic decât în ce îţi spune Partidul. Partidul gândea, Partidul conducea, Partidul era totul în viaţa poporului român.

Acum intelectualii noştri au văzut că e bine să ai o casă frumoasă, să mergi la băi, în staţiuni, în străinătate… şi nu mai au ei timp să ia atitudini de apărarea a neamului şi astfel ajung şi ţăranul şi intelectualul unelte ale „burgheziei”, de pe urma cărora ei trăiesc.

Dar cum poate totuşi un intelectual, care vrea să își depăşească condiţia asta mizeră, să iasă din ea?

Nu poate ieşi decât dacă are o elită intelectuală conducătoare, dar cu aşa paraziţi de conducători paraziți ies şi subalternii, medici sau primari, sau învăţători. Mai ales că nu e uşor să conduci poporul român, pentru că el are o rădăcină ortodoxă şi o sensibilitate aparte; tipicul masoneriei nu se aplică la poporul român cu o cultură şi spiritualitate atât de complexe şi bogate. Ca şi altădată, omul e cumpărat, condus de simţul de slugărnicie. Faţă de alte popoare românul nostru are o figură de amărât, chircit; unde îl vezi – stă cu pălăria în mâna şi cu capul de supus se închină la d-l secretar, la d-l primar, cu plecăciune până la pământ. Dar această slugărnicie s-a imprimat şi în viaţa bisericească. Păi grecul stă cu mâinile la spate şi aşa se uită şi la preşedinte şi la mitropolit, nu se pleacă chiar ca o slugă. A fi slugarnic nu înseamnă că respecţi Biserica. Respecţi Biserica dar cu demnitate, nu înseamnă să devii o râmă să lingi toate cizmele. Când am mers cu câţiva români în Sfântul Munte să ne închinăm la icoane, păi făceam metanii mari la fiecare icoană, cu trei închinăciuni în mijlocul bisericii, apoi sărutam mâna la stareţ, aşa cum se face la noi – se uitau foarte miraţi grecii la noi. Ei se închinau mai degajaţi şi nici vorbă să se ducă la stareţ, să se întoarcă înapoi. Noi suntem aici sub influenţa asta slavonească ce a format un alt soi de om, care ne-a adus la starea asta de deformare cu „smerenia”. Această aşa-zisă smerenie a luat naştere în urma terorii. Pe noi ne caracterizează acum frica şi ateismul. Românul nostru ştie să mai facă doar bancuri. Îmi povestea un cetăţean aici un banc ce circulă prin popor. Cică: „Un anume preşedinte merge să consulte o vrăjitoare. Vrăjitoarea închide ochii şi îi spune:

- Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie.

Preşedintele zâmbeşte şi o întreabă:

- Deci mulţimea este fericită?

- Da, ca niciodată!

- Şi oamenii aleargă după …maşină?

- Da, aleargă în jurul mașinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte dificil să facă loc mașinii.

- Sunt şi oameni care poartă drapele?

- Da, drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun.

- Chiar aşa? Şi oamenii strigă, cântă?

- Da, oamenii strigă fraze de speranță: Oh! De-acum încolo totul va fi mai bine! Poporul este în sărbătoare.

- Şi eu, eu cum reacționez la toate astea?

- Nu pot sa vad! Coşciugul este închis”.

Ei, cam aşa se amăgeşte bietul român, cu un banc, cu o glumă, dar să facă el ceva concret, o faptă eroică – nu.