[tot-Laurentiu]

A doua parte

Şi cei în care mai zvâcneşte încă o viţă de român, o viţă nobilă, cum pot depăşi această frică şi să îi poată mobiliza şi pe ceilalţi?

Nu se poate mobiliza acum nimic, pentru că nu ai ajuns nici măcar până acasă şi ei te-au şi depistat ce lucrezi şi ce vrei să faci tu. Ce era securitatea altădată şi ce este acum, vă daţi seama cu mult mai avansată. Nu are cine să se opună acum partidului, atâta vreme cât copiii celor ce ar avea un cuvânt de spus sunt în Germania, în Franţa, studiază, burse, toate pe seama poporului român…

Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

Nu îl primim deloc. Nu semnaţi pentru el, ci îl trimiteţi prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.

Dar de ce credeţi, părinte, că persecuţia asta electronică este mai antihristică decât celelalte persecuţii păgâne, în care te obligau să te închini şi la idoli?

Pentru că şi viclenia vrăjmaşului e mai mare conform cu vremurile în care trăim. El are mii de ani de experienţă şi e normal să îşi desăvârşească metodele de ispitire a lumii. Toate fenomenele care se aplică în istoria omenirii sunt în raport cu gradul de civilizaţie al omului. Observaţi acum la ce nivel de cunoaştere a ajuns ştiinţa, după cum s-a dezvoltat tehnica. Cu cât e mai performantă tehnica oamenilor, cu atât şi persecuţia este mai ascuţită şi mai subtilă. Şi pe oamenii aştia îi vad ca pe nişte slugi ale satanei şi eu aşa şi cred – cei care folosesc tehnica asta în rău, în defavoarea omului, sunt nişte înaintemergători ai lui antihrist.

Nu vedeţi cum au ştiut să protesteze grecii în jur de 15 mii de oameni împotriva actelor cu cip, şi numai pentru faptul că ulterior, oricând ei pot adăuga la acele informaţii din cip şi cifra 666?

Măi, eu am visat acum într-o noapte, după ce am venit de la Sfânta Liturghie, la o jumătate de oră după ce adormisem, şi am avut trei vise la rând chinuitoare cum erau pecetluiţi oamenii de către slujitorii lui antihrist. Îi adunau de pe stradă şi într-un laborator al lor îi pecetluiau forţat cu un cip electronic de mărimea unui sâmbure de prună. Bineînţeles că nu trebuie să dăm crezare viselor. Dar vedeam un lucru foarte interesant – cei care erau câte doi sau mai mulţi la un loc reuşeau să scape să rămână nepecetluiţi, dar cei care erau singuri, erau uşor răpiţi şi pecetluiţi. Şi spun aceasta, nu că sunt eu vizionar – nici vorbă! – cred însă că dacă vom crea o unitate duhovnicească şi ne vom opune împreună, Domnul îşi va face milă cu noi. Pentru că singuri nu vom rezista şi de aceea ei şi urmăresc să ne dezbine unul de altul. Dragostea şi rugăciunea vor avea multă putere şi tehnica lor va deveni neputincioasă, după cum spune şi Domnul în Evanghelie: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”(Mt. 18:20). Ei folosesc acum şi mijloace hipnotice. Nu vedeţi cum tehnica asta îl face pe om să nu mai poată dormi, să nu mai poată judeca, să obosească foarte repede? Această tehnică asupra psihicului uman are efect mai puternic decât alcoolul, e un drog periculos.

Consideraţi că pecetluirea este aproape?

Pecetluirea nu este chiar aproape, dar nici prea departe. Oamenii trăiesc acum într-un confort şi ateism, încât beau, mănâncă şi nu îi mai interesează de îi judecă Dumnezeu sau nu. Ei fac glume şi se amuză – ei, astea sunt poveşti popeşti. Dar nu este aşa. Tot ce s-a scris în Scriptură trebuie să se împlinească negreşit şi sunt evidente toate aceste fenomene premergătoare. Lumea a ajuns la culmea desfrâului şi imoralităţii, încât homosexualii şi criminalii au ajuns modelele societăţii. Eu văd că şi mentalitatea copilului este foarte mult schimbată, pentru că mamele îşi lasă copiii să petreacă foarte mult timp la calculator şi la televizor, care îi transformă pe bieţii copii în nişte monştri. Îmi povestea o mamă aici că băieţelul ei de patru ani, după ce a venit de afară de la joacă, îi spune mamei: Păi, mămică, eu am să iau pe Anişoara. Păi unde auzeai aşa ceva pe vremea mea? Nu se pomenea aşa ceva. Structura sufletească şi organică a copilului nu este pentru această tehnică satanică, că îl distrugi pe el la anii ăştia. Nu vedeţi chipul unui copil curat, sănătos, cu o educaţie creştină – cât de frumos arată şi ce judecată are? Dar ia-l dintr-o familie de desfrânaţi, de răutăcioşi – parcă şi copilul arată ca un monstru. Viaţa tehnică naşte monştri.

Părinte, dar celor care vor fi pecetluiţi forţat li se socoteşte lepădare?

Foarte puţini vor scăpa nepecetluiţi, dar dacă vom fi pecetluiţi cu forţa nu noi vom răspunde, ci ei. Important e să nu cedezi şi să ştii să mori martir. Asta este important.

Şi cum înveţi să mori martir?

Nu te supui la niciun soi de încercare. Dar aici are un rol şi partea spirituală. Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi raţiunea îţi va fi mai puţin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire. Toată viaţa creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să moară martir. Dacă vă uitaţi la copii veţi vedea întipărit pe chipul lor instinctul de a fi asemenea lui Dumnezeu. Întrebam aici un copil mic: ce vrei să te faci tu când vei fi mare? Şi el îmi răspunde: Sfânt vreau să mă fac! Copilul are sădit în el această forţă de a-şi desăvârşi sufletul. De la copii trebuie să învăţăm foarte mult cum să fim, „căci ca unora ca acestora este împărăţia cerurilor”. „Până nu veţi fi ca aceştia nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – adică cu sufletul curat, cu curaj şi naturaleţe. Copilul este aşa de nevinovat că pentru el totul este sfânt.

Cum vă explicaţi faptul că noi, pe măsură ce avansăm în cunoaştere, ne îndepărtăm de Dumnezeu, când de fapt cunoaşterea ar trebui să ne apropie?

Asta e valabil pentru cei slabi, care mai mult se afundă în cunoaştere, pentru că nu au smerenie, cercetează cu mândrie. Trebuie să ne temem pururi să nu ne părăsească Dumnezeu şi să nu cădem în mrejele vrăjmaşului. Fără această frică sfântă de Dumnezeu cădem în înşelările minţii noastre. Să ne îngrijim să nu slăbească puterea noastră sufletească şi să nu cădem pradă răului.

Părinte, sunt unele persoane care se îndoiesc de această realitate a cipului, şi consideră că dacă cipul ar fi cu adevărat o problemă aşa gravă de mântuire, Dumnezeu ar lucra prin sfinţii săi şi ar vesti oamenilor exact ce să facă, cu argumente clare şi fără îndoială, că nu lasă Dumnezeu Biserica Lui fără povăţuire.

Eu consider că acesta însuşi e un semn că sfârşitul este aproape, prin faptul că nu mai avem proroci şi apărători sfinţi ai adevărului ortodox. Este o lipsă de povăţuitori, predicatori care să spună poporului de la amvon ce are de făcut. Nu, acum preotul trebuie să predice după cum îi dictează partidul, nu după cum îi spune Duhul. Mai are el habar de Duhul? Păi cum să mai lucreze aşa Dumnezeu, prin astfel de capi stricaţi? Ei dansează şi cu musulmanii şi cu ereticii şi vrem ca Dumnezeu să grăiască prin ei. Dar bietul om cade pradă tuturor minciunilor.

Cum vedeţi această măsură a Uniunii Europene, şi implicit a Guvernului, prin care ni se scot din farmacii plantele şi medicamentele naturiste, pe motiv ca au efecte adverse şi nu există o testare a plantei la nivelul populaţiei, dar în schimb ei introduc o substanţă extrem de toxică, initium, în culturile de cartof, ceapă, roşii şi alte legume, fără niciun fel de testare.

Este o măsură de distrugere a omului cum mai spuneam. Iar românul nostru nu deschide gura, acceptă încă şi ca pe ceva bun, aşa în inconştienţa şi prostia lui. El mănâncă tot ce i se oferă pe piaţă. Dacă ar pune otravă la pliculeţe şi pe aceea ar manca-o. Îmi amintesc în ’44 când au venit ruşii cu porumbul ăsta furajer, aparent mai frumos şi cu nişte grăunţe mai mari. Şi ţăranul nostru a aruncat porumbul moldovenesc, care era dulce şi mult mai sănătos. Şi a venit porumbul acesta furajer rusesc şi a înlocuit tot porumbul nostru, fără să grăiască unul ceva. Ţăranul nostru se uita şi se minuna: A, păi uite, măi, ăsta e porumb adevărat! Dar nu este o problemă asta aşa de mare dacă nu mai găsim plante medicinale în farmacii, că şi aşa numai sănătoase şi medicinale nu erau – că românul nostru ştie să culeagă şi singur de pe la ţară, de pe câmp, muşeţel, pătlagină şi usturoi. E bine să ne învăţăm să nu mai primim otrăvurile lor din medicamente, ci să căutăm să ne tratăm noi singuri, prin ierburile şi rădăcinile pe care le-a lăsat Dumnezeu. Pentru că nu am voie să mă sinucid, bineştiind că multe din medicamentele şi alimentele lor sunt pline de otravă.

În cele din urmă vă urăm şi noi Mulţi ani sănătoşi şi de acum înainte, odată cu împlinirea vârstei de 92 de ani şi dacă ne puteţi spune cum simţiţi acest an al sfinţiei voastre faţă de ceilalţi?

Ei, maică, anii grei pentru mine au trecut. Anii bătrâneţii care mi s-au adăugat, au însemnat durerile şi necazurile acestui popor. Dacă tu nu te gândeşti doar pentru tine, atunci ajungi să te confunzi cu nevoile şi greutăţile aproapelui. Aşa că eu chiar dacă sunt la 92 de ani, trăiesc totodată vârsta celui de lângă mine, fie că sunt 25 de ani, fie că sunt 45 de ani. Şi anii pentru mine nu mai sunt ani… Noi dirijăm timpul în raport cu nevoinţa noastră faţă de Dumnezeu. Sfârşitul lumii este sfârşitul nostru, pentru că păcatele noastre cheamă mai degrabă mânia lui Dumnezeu. Şi cu cât te nevoieşti mai mult pentru celălalt, cu atât eşti mai tânăr.

(din Revista ATITUDINI, Nr. 15)