Nu-i marmură. Nu-s lespezi de morminte regești
Mai mult ca versul meu să țină.
Va să-ți păstrez lumina prin cuvinte,
Că-n piatră, zgura vremii ți-o întină.
Când în război cu timpul cad statui
Și ard cetăți, și se prăvăl palate,
Doar ție, Mars, prin fier și focul lui
Să-ți treacă amintirea nu mai poate
Tu calci, deci, peste moarte și uitare.
Iar prețul tău la fel va fi, și-atunci,
În ochii viitorului, prin care
Spre tristul capăt erele-și dau brânci.
Și, până când toate acestea or să fie
Trăiești, ca-n ochii mei, și-n poezie.
|