am observat ca unii ortodocsi simt nevoia de a-si demonstra credinta, dorinta de a apartine acelui grup (un fel de elita, crema etc) a "adevaratilor" crestini gata sa lupte pana "la sfarsit" in vremuri crancene pentru Adevar. Un fel de nastalgie a martirajului, ca nsite copii care profund vor sa le arate parintilor cat de buni sunt ei/ de iubitori de aparatori. Este bineinteles un lucru pozitiv atata timp cat se mentine la un anumit nivel dar risca sa devina o ridicola exemplificare a mandriei. Idei precum: sa protestam impotriva scoaterii icoanelor din institutii publice, sa face marsuri, sa donam icoane, sa purtam insigne antiecumenism ( sau sa ne transformam in mici obsedati care trimit likuri pe forumuri sau yahoo antiecumeniste), sa facem afirmatii deplasate fata de cei din n motive sunt indreptatiti sa ia anumite decizii
Toate astea sunt expresii ale ideii de a fi "mai", de a apartine celor care "vad problema", au curajul de a o afirma ...sunt deci deosebiti! Un exemplu graitor este Oastea Domnului (pana si denumirea te duce cu gandul la niste elite care lupta pentru Domnul)
Pentru faptul ca am incredere in SINOD, ca nu ma agit ca un pepsi cand aud cuvantul ecumenism sunt considerata o persoana care "minimalizeaza problema" si probabil nu mai am mult pana la a fi eretica, minte intunecata etc Daca eram intr-o alta epoca probabil ca eram arsa pe rug
|