[ALEXANDRU ANASTASIU]

Aşadar vai de cei ce părăsesc Biserica. Să nu fie aşa cu noi în veac! Dar nu înţeleg atunci cum dacă oamenii din biserică, şi chiar marii duhovnici pot greşi mai se spune că putem lua cunoştinţă despre adevăr. Oare mai are vreun rost să căutăm adevărul. Cum Biserica fiind omenească, făcută din oameni, toţi mincinoşi, să se poată afla în Ea adevărul?

Ef.5:23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.
Ef.5:24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.
Ef.5:25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea,
Ef.5:26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt,
Ef.5:27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană.

Aaa! Deci nu de la început suntem toţi având adevărul absolut, ci rămânând în Sfânta Biserică, Dumnezeu ne sfinţeşte şi ne învaţă, pe măsura râvnei şi căutării şi lărgirii înţelesurilor noastre. Şi ne dă mai multe înţelesuri până suntem gata a ne prezenta Lui fără pată în credinţa noastră sau mai bine spus, Biserica este fără pată iar noi avem pete acolo unde nu cercetăm până la capăt care este credinţa Bisericii. Şi aşa se întâmplă şi cu duhovnicii care nu sunt infailibili ci se curăţă pe măsura întâlnirii cu problemele duhovniceşti, dacă au bunăvoinţă ei şi ucenicii lor să le aducă în faţă cu frică, dragoste şi respect, ca nişte ucenici smeriţi iar nu ca dascăli ai dascălilor lor, argumentele duhovniceşti ale Bisericii. După cum spune Sfântul Isaia Pustnicul (Filocalie 12) folosind cuvântul „Părinte, gândul îmi spune…”.

Ef.1:17. Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere,
Ef.1:18. Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi,
Ef.1:19. Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem.
Ef.1:20. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri,
Ef.1:21. Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
Ef.1:22. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii,
Ef.1:23. Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.


Deci Biserica este trupul lui Hristos, trupul Adevărului şi nu oamenii din Biserică, care sunt doar mădulare care luate separat de trup ar muri, iar Sângele, care vine numai dacă stăm în Trup(adică Biserică), este al lui Hristos Adevărul şi aşa ne alimentăm cu El. Iar noi rămânând în acest înţeles să iubim ascultători pe duhovnicii noştri în dragoste ierarhică adică: mai întâi pe Dumnezeu, apoi pe Maica Sa, pe toţi sfinţii care alcătuiesc Sfânta Biserică triumfătoare şi apoi pe cei din Biserica luptătoare (în care avem ca icoană vie, vorbitoare, a lui Hristos, pe duhovnicul nostru, indiferent de păcatele, neştiinţele şi neputinţele lui).

Rom.16:16. Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos.
Rom.16:17. Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
Rom.16:18. Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.

Aşadar în dragostea noastră să îmbrățișăm pe duhovnic cu sărutare sfântă. Aceasta înseamnă fără interes personal pământesc al nostru sau al lui, al nostru fiind egoismul nostru duhovnicesc de a ne lăuda că suntem ascultători absoluţi. Sfântul Ignatie Briancianinov ne spune că nu mai suntem în vremea ascultării absolute, orbeşti din Pateric, ci în vremea cea dureroasă şi prea dureroasă a sfatului duhovnicesc în care ascultarea trebuie lucrată cu sudoare şi discernământ, înjugat cu cercetarea în Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură.
Trebuie a alege mai întâi un duhovnic ce slujeşte cu adevărat lui Hristos (şi pecetea acestuia după care îl recunoaştem este smerenia, adică printre altele şi dorinţa lui de a se îmbunătăţii după Sfânta Tradiţie când apare o problemă nouă). Nu putem avea pretenţia să fie stareţ duhovnicesc, adică văzător cu duhul ca în Pateric ci să slujească Domnului Hristos cu dor de a-L afla de la oricine chiar şi de la nişte mucoşi ca noi. Să slujească Adevărul şi pe Hristos iar nu cugetării lui trupeşti (ca unui pântece) că fiind el duhovnic trebuie neapărat ascultat orbeşte ca în Pateric, deşi nu vede că el nu este din Pateric, şi noi cuprinşi de râvnă rătăcită, chiar dacă greşeşte, să mergem tiranic după greşeala lui ca să nu-l supărăm.
După ce aflăm un duhovnic iubitor de Adevăr să-l iubim cu sărutare sfântă, adică îmbrățișându-l ca pe Dumnezeu, dar după Dumnezeu, strângându-l în braţe cu mâna dreaptă care este Adevărul şi cu stânga care este supunerea noastră a păcătoşilor pentru a ne scăpa prin el de păcat şi greşita vedere a Adevărului. Negreşit dacă ne adunăm alături de un astfel de duhovnic este şi Hristos Adevărul în mijlocul nostru.

Ef.3:21. Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!

Doamne, dar înainte de a încheia, te rog spune-mi, dacă oamenii toţi greşesc, chiar şi apostolii mari, şi sfinţii, şi duhovnicii, căci ştiu canonul:

„- S-au hotărât că oricine tâlcuiește cuvintele din rugăciunea domnească; "Iartă nouă greşalele noastre" (Matei 6, 12), socoteşte că aceste cuvinte se zic aşa de sfinţi numai de formă pentru smerita cugetare şi nu pentru realitatea adevărului cum că ei cu adevărat au păcate, să fie anatema. Oare, cine ar putea suferi pe cel ce se roagă, minţind nu oamenilor, ci însuşi iui Dumnezeu, fiindcă numai cu buzele cere iertare, iar cu inima ar crede că el (Pelegius) nu are nici-un păcat pentru a cere această iertare? -Cartag. 116.
”


Atunci cum a lucrat Duhul Tău cel Sfânt şi a dat Sfintei Tale Biserici adevărul, lucrând prin oamenii greşitori şi ea rămânând totuşi infailibilă? Că mi se pare aceasta cea mai mare minune şi tocmai răspunsul la întrebarea noastră cum se poate afla adevărul de către oamenii obişnuiţi, care nu sunt răpiţi la tine, prin alţi oameni tot obişnuiţi dacă toţi oamenii sunt mincinoşi. Am înţeles că Sfânta Biserică este infailibilă şi că numai la Ea, fiind Mireasa Ta, Trupul Tău, putem afla adevărul absolut. Dar cum funcţionează acest adevăr în chip concret şi practic ca să putem noi să-l atingem?