Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus
Afirmația literală din Facerea 1,5: „seară a fost (cu orele următoare ale nopții), dimineață a fost (cu ceasurile care au urmat ale zilei): ziua întâi” este în mod clar o descriere a unei zile astronomice, adică, o zi cu durata de 24 de ore. Ea este echivalentul compusului ebraic de mai târziu [עֶרֵ֣ב בּקֶר] „seară-dimineață” din Daniel 8,14, și a cuvântului grecesc al lui Pavel, [νυχθήμερον], tradus „o noapte și o zi” (2 Cor. 11,25). De aceea, evreii care nu au pus niciodată la îndoială înțelesul acestei expresii, începeau ziua la apus și o sfârșeau la începutul apusului următor (Lev.23,32; Deut. 16,6). În plus, limbajul poruncii a IV-a nu lasă nicio umbră de îndoială că seara și dimineața raportului Creației sunt părți componente ale unei zile terestre. Porunca aceasta, referindu-se în cuvinte clare la săptămâna Creației, declară: „fiindcă'n șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într'însele, iar în ziua a șaptea S'a odihnit. De aceea a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o.” (Facerea 20,11).
Tenacitatea cu care vreți să ștergeți porunca a IV-a vă pune în poziția de a face și din raportul Creației un mit și aruncându-vă iremediabil în zona ateist-darwinistă. Ziua întâia a Creației a fost prima zi a săptămânii etalon, astfel că azi ziua întâia e duminică, iar a șaptea e sâmbătă. Lucru pe care-l recunoaște [în sfârșit] și Biserica Ortodoxă Română. Vreți să faceți notă separată de ea?
|
Eu am intrebat unde scrie in Biblie ca Dumnezeu a facut lumea in ziua de duminica sau de luni ?
Zice de seara, de dimineata, si de un numar de zile, nedenumite ci doar numerotate.
Raspunsul dvs. nu se refera la aceasta problema. Si nici nu scrie in Biblie ca ziua avea pe vremea aceea 24 de ore. Nu stiu daca stiti, dar a existat o epoca primara a existentei planetei Pamant in care perioadele de rotatie si de revolutie ale acesteia erau diferite de cele de azi. Oricum, nu are importanta.
Dumnezeu binecuvinteaza si sfinteste ce vrea El. Si cand vrea El. Unii au ramas cu binecuvantarea si sfintirea iudaica, altii au intrat in binecuvantarea si sfintirea crestina.
Biserica Ortodoxa (de oriunde, nu doar cea din Romania) nu a negat niciodata ca expresia din Evanghelii "prima zi a saptamanii", referitoare la ziua invierii lui Hristos, s-ar referi la alta zi decat duminica. Asa ca BOR nu "recunoaste" ca la tribunal, ci doar pune niste lucruri la punct prin informare, iar nu prin ceea ce vreti dvs. sa insinuati ca ar fi o rectificare a vreunei erori.
In plus, nu inteleg de ce atata agatare de Biserica Ortodoxa Romana, de parca celelalte Biserici care alcatuiesc Ortodoxia ar fi ceva inferior sau neglijabil.
Pe langa asta, eu apartin canonic de Biserica Eladei.