Mândria este mândrie și e de multe feluri și te ataci prin ea în fel și chip, îl pismui pe Dumnezeu ca să-i furi laudele ce i se cuvin Lui.
Defapt acuzi și bănui și suspicionezi și astfel ca și consecință poftești numai frumosul, un fel de lăcomie fardată, științifică, pentru ca să dai lecții, o cunoaștere, o știință, doar așa ca să știi ceva în plus numai tu și pentru asta sacrifici sfințenia... ascultarea... din plictiseală, din curiozitate și din împrăștierea minții vrând mereu numai altceva, ca să fii altceva.
Știi mereu numai tu, ști că e greșit numai cel de lângă tine, capeți un fel de privire idoliească pătimașe care se învârte în jurul lui numai... ceva de sine... un fel de geamăn al omului, un fel de geamăn al tău cu care te distrezi răzbunându-te sadic și lăudându-te cu faptele tale „vrednice”, faptele neascultării... și iată apoi te îngâmfi, te îmbuibi și te lauzi și te arăți la toată gLumea cât de frumușel ești, exact ca un pui frumușel și neștiutor dar fatalitate și superstiț ce te lasă perplex... musai prin tine vine mereu numai păcatul, și musai tu-L ispitești la mânie numai pe Dumnezeu cel mai mult dintre toți.
Te consolezi apoi și cu asta și mulțumit de tine însuți dormi liniștit până te saturi de alungat sufletul care te îndeamnă să te trezești
că e trecut de ora 10.