Copiii care au fost crescuti in "puf" si au totul pe tava de la parinti e lesne de inteles ca vor suferi,le va fi grea acomodarea. Dar in rest nu vad nimic tragic in asta,este ceva normal,firesc. Unii tineri abia asteapta sa plece de la parinti,sa aiba casa lor,familia lor,independenta etc. iar altii vad in asta o "durere". De ce? Oare voi,tinerii care ganditi asa,nu v-ati saturat sa fiti o povara pentru ai vostri? Nu v-ati saturat sa munceasca altii pentru voi? Nu v-ati saturat sa va poarte altii de grija? Eu unul m-as simti prost si mi-ar fi rusine fata de ei sa ezit in a o lua pe drumul meu. S-au chinuit destul cu mine 21 de ani,si de acum inainte sa raman tot un parazit pentru familia mea? Nu mi se pare normal.
Deci curaj
