Citat:
În prealabil postat de Raoul
Copiii care au fost crescuti in "puf" si au totul pe tava de la parinti e lesne de inteles ca vor suferi,le va fi grea acomodarea. Dar in rest nu vad nimic tragic in asta,este ceva normal,firesc. Unii tineri abia asteapta sa plece de la parinti,sa aiba casa lor,familia lor,independenta etc. iar altii vad in asta o "durere". De ce? Oare voi,tinerii care ganditi asa,nu v-ati saturat sa fiti o povara pentru ai vostri? Nu v-ati saturat sa munceasca altii pentru voi? Nu v-ati saturat sa va poarte altii de grija? Eu unul m-as simti prost si mi-ar fi rusine fata de ei sa ezit in a o lua pe drumul meu. S-au chinuit destul cu mine 21 de ani,si de acum inainte sa raman tot un parazit pentru familia mea? Nu mi se pare normal.
Deci curaj  |
De fapt, la noi e invers problema, parintii care vor sa ramai la ei, sau cat mai aproape. Ma uit la mama verisoarei mele care abia asteapta sa se termine facultatea fetei sa nu-i mai poarte de grija "pe acolo". Si sunt si alti parinti care nu vor sa-si lase copii sa fie prea departe, in special cei pentru care nu a existat in viata decat un rol, acela de parinte. Pe mine ma face bunica si fratele (si mai nou si mama) sa culpabilizez pe acest motiv.