Irina-elena,foarte frumos si trist(dar real)ai scris,si multe avem a invata unii de la altii,chiar daca uneori in natura nostra ne este dat sa invatam tocmai din greseli,apasati de regrete,suntem tineri si asta-i viata.Mi s-a facut pielea gaina si am dat in lacrimi cand am citit randurile tale,din pacate eu sunt unul din copii societatii in care nu mi s-a spus niciodata "te iubesc",in familie...dar am simtit intotdeauna grija si atasamentul mai ales din partea mamei.Si totusi,acum,la o varsta a maturitatii simt uneori un gol in sufletul meu,acel gol care in copilarie ar fi trebuit umplut cu sarutari si cuvinte de iubire din partea parintilor,lucruri straine mie.Asa-i cu copii multi,lupti doar pentru supravietuire omitand partea afectiva,de fapt ea se materializeaza si se compenseaza tocmai cu efortul suplimentar depus pentru supravietuire intr-o familie numeroasa.
|