Cristiboss.56 a punctat decisiv, consider ca zice tare si la subiect.
Apoi, Camy, te rog sa reflectezi un pic: cate miscari, atat in solitudine cat si cele care alcatuiesc cultul divin in Biserica, nu facem noi (inclusiv preotul) in legatura cu starea sufletului?
De pilda: miscarea mainii cand facem, mare, semnul Sfintei Cruci, metaniile (mica si mare), pozitia specifica in genunchi pe care o vedem la unii credinciosi cand preotul citeste din Sfanta Evanghelie, conducerea atenta a respiratiei atunci cand cantam sau rostim rugaciunea cu voce tare, o anumita pozitie a capului si corpului cand exprimam smerenia si recunostinta, anumite miscari ale ochilor conform starii sufletului, anumite incordari si relaxari ale muschilor mimicii cand starea sufleteasca e inaltatoare sau dimpotriva, incovoierea trupului cand ne simtim apasati de necazuri sau de propriile pacate, pozitia corpului la spovedanie si invers: pozitia trupului si capului la omul mandru, miscarile dezordonate ale membrelor la cel agitat sau furios etc.
In toate vedem ca trupul si sufletul sunt impreuna, laolalta, inseparabile.
Parintii au lucrat de-a lungul veacurilor catre o anumita conduita a corpului care sa fie prielnica pentru frumoasa dezvoltare a sufletului. Pentru noi au lasat mostenire aceste mici observatii pe care le-ai numit cu un termen cam aspru (dupa inima mea) "tehnici". dar in definitiv le poti numi si asa, ce gasim rau intr-o anumita lucrare sau tehnica, daca rodul e bun?
Sunt doar corespondente firesti intre o stare buna sufleteste si expresia corpului.
Nu obtin evlavie sau smerenie facind orice travaliu cu trupul, imi pare limpede.
Cand sufletul cauta cu sete la Domnul, corpul il urmeaza cumva, asa cred...
Sper sa depasesti curiozitatea asta cat mai curind si sa te luminezi tu insati prin insasi practica rugaciunii, Doamne ajuta, sa ne miluiasca Domnul nostru Iisus Hristos pe toti ai Lui!