Omul, prin natura sa, este o persoana liturgica si in afara bisericii. Faptul ca ne rezumam doar la slujbele din biserica (daca participam si la acelea) este un semn al caderii, al unei firi omenesti slabite de pacat.
Am citit mai demult pe acest site un articol numit "Schima mare, un antimis al liturghiei neincetate sau al liturghiei de dupa liturghie". Mi-am dat seama ca monahul (schimonahul) se apropie cel mai mult de aceasta stare fireasca, de a fi in permanenta - nu doar in timpul slujbelor - in comuniune cu Dumnezeu, prin rugaciune. Dar aceasta stare, de indumnezeire, pana la urma, nu este numai vocatia sau tinta lor, ci a fiecaruia dintre noi.
|