[ALEXANDRU ANASTASIU]

În săptămâna aceasta, după ce am serbat Biruinţa Sfintelor Icoane, adică a întregii Ortodoxii nu este parcă nimic mai potrivit decât a lăuda toate Sfintele Sinoade Ecumenice care ne-au adus nouă, cu multe suferinţe, acest Triumf.

Postarea de mai sus am făcut-o în stil diatribă, metodă oratorică care se bazează pe dialog; (oratorul adresa întrebări la care el însuşi dădea răspuns si îşi sublinia ideile prin exclamaţii şi apostrofări directe). Un exemplu de diatribă ne oferă Sf. Pavel în Epistola către Romani 3, 1-9.
Am făcut aceasta fiindcă de multe ori se vorbeşte despre adevăr în chip abstract, plictisitor, scolastic, ceea ce duce la omorârea dragostei. Dar Adevărul este Domnul nostru care este Persoana dumnezeiască atât de îndrăgostită de creatura Sa încât S-a făcut pe El însuşi creatură adică: Om. De aceea am pus întrebările copilăreşte, obraznic de multe ori, ca un copil râzgîiat vrând să arăt că toţi ne cam răsfăţăm nepermis, zăcând în păcate şi întrebând pe Dumnezeu, aproape trăgându-L la răspundere, despre adevăr, când de fapt ar trebui să-L iubim cu o smerenie adâncă şi atunci am trăi adevărul fără a mai trebui să filosofăm pe lângă. Dar Dumnezeu este atât de iubitor încât ne îndelung rabdă şi ne şi răspunde în loc să ne certe:


I.Tim.2:4. voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină.



Din Sfânta Scriptură am desprins că atunci când erau mai multe păreri despre mântuire Sfânta Biserică se aduna cu toată şi, fiind insuflată de Duhul Sfânt, lua hotărâri de la Dumnezeu, pe care apoi toţi le urmau. Aşa am trecut noi de la ritualul din legea veche (care era o umbră a veşniciei şi o preînchipuire a Evangheliei) la vieţuirea evanghelică (icoana zilei a 8-a adică a împărăţiei cerurilor). Altfel ar fi trebuit şi azi să ne tăiem împrejur, să ţinem sâmbăta, să aducem animale ca jertfă lui Dumnezeu etc. şi noi credem în cele hotărâte atunci ca fiind rodul Sfântului Sinod Apostolic, adică al Bisericii, adică al Trupului lui Hristos cel fără de greşeală.
Atunci s-au rezolvat problemele de atunci dar în istorie au apărut noi şi noi probleme şi Sfânta Biserică a trebuit, iară şi iară, să se adune toată, pentru a le rezolva, fără de greşeală.
Aşa au apărut Sfintele Sinoade Ecumenice ale căror hotărâri infailibile au fost apărate în istorie cu sânge de mucenici.
Dar să lăsăm Pidalionul să ne înveţe:
Pidalion 1844 pag. 17


„Că aceste canoane se osebesc de hotărâri, de legi, de decreturi, şi de poruncitoarele trimiteri, căci canoanele sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinţei (decât rareori), ci pe buna rânduială, pentru aşezarea Bisericii. Iar hotărârile sinoadelor, cuprind chiar pe singure dogmele credinţei. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuinţare), şi canoanele le numesc hotărâri. Precum aceasta se arată din câteva canoane ale celorlalte sinoade, şi mai ales din cel al 5-lea al sinodului din Cartagina şi din practicalele lui, unde se zice că s-au citit acele 20 de hotărâri ale sinodului din Niceea, adică acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, căci legi chiar se numesc cele politiceşti şi din afară ale împăraţilor; iară canoanele sunt dinlăuntru şi Bisericeşti, şi mai tari decât legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi, precum învaţă Gratian în împărţirea în 3 a canoanelor, ori de particularnic (local) sinod s-au rânduit, ori de ecumenic s-au hotărât, ori s-au adeverit. Iară decretul este acela ce patriarhul cu sinodul său hotărăşte, spre a nimăruia (nimănuia) sfătuire sau răspuns. Se osebesc şi de poruncitoarele trimiteri; căci acestea se rânduiesc, ori de vre-un papă, ori patriarh, ori şi împreună cu sinodul lor spre dogmaticeasca sfătuire (Dositei foaia 600 din Dodicavivlion).[…]
Cum că, canonisirile cele mai multe ce se rânduiesc de canoane fiind de a treia persoană poruncitoare care nu este de faţă, negreşit au trebuinţă de a doua persoană ce este de faţă (care este Sinodul) pentru ca să se lucreze. Şi vezi subînsemnarea canonului al 3-lea apostolesc.
Cum că, canoanele şi legile s-au pus pentru cei îndeobşte, şi nu pentru cei particularnici. Şi pentru cele ce se întâmplă mai de multe ori, şi nu pentru cele ce urmează mai rar.
Cum că canoanele ecumenicelor sinoade, mai multă tărie au decât cele ale celor localnice, iar cele al celor localnice, mai multă tărie au decât cele ale Părinţilor celor din parte. Şi mai ales decât cele neîntărite de vreun sinod ecumenic, şi citeşte zicerea preasfinţiului Fotie despre aceasta.
Cum că unde nu este canon, sau lege în scris, stăpâneşte bunul obicei, care cu drept cuvânt şi în mulţi ani au fost cercat, şi care nu se împotriveşte vreunui canon în scris sau lege, ţinând rânduială de canon şi de lege. Şi vezi subînsemnarea canonului 1 al sinodului din Sardica.”



De aici vedem că hotarele peste care nu se trece sunt dogmele credinţei, fiind spuse de Sfânta Biserică fără de greşeală. Iar canoanele, care dau armonie vieţii Bisericeşti generale dar şi a fiecăruia, se aplică de duhovnici (preoţi sau arhierei) cu acrivie sau iconomie, după folosul duhovnicesc.
Pidalion pag. 27


„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă. Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit, dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi, prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte, neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua, adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată, nelucrând de sineşi. Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor, fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de preoţie, aceasta poruncim.”



Aşadar de aici să înţelegem că, pe deoparte, indiferent cine ne zice să schimbăm credinţa (dogma) să nu o facem, chiar de ar fi Sfântul Sinod (deşi desigur că nu face el aşa ceva) iar dacă este vorba de canoane să nu judecăm pe nimeni din preoţi sau ierarhi dacă, pentru pricini care doar ei le ştiu iar noi nu le înţelegem (eu sunt încredinţat că preoţia este Hristos Domnul pe pământ şi de aceea cred că sunt pricini binecuvântate) nu le pun în actualitate.