Prin 92 am participat la o intrunire a studentilor cu cativa supravietuitori ai inchisorilor comuniste.
La un moment dat un student a intrebat-o pe maicuta Rizea, care facuse multi ani de temnita, fiind torturata, batjocorita, cumplit chinuita, asa cum ne putem imagina sau cum refuzam sa ne imaginam: ce simtiti acum fata de tortionarii dumneavoastra?
Maicuta a raspuns incet, cu capul plecat: "mila, domnii mei, vai foarte multa mila..."
Eu unul (mare destept pe atunci) am izbucnit in plans.
Ce pot sa spun mai mult?