Suna bine ce zice Melissa. Dar sa vezi, Anda, ce am patit eu, ca baiat (m-am comportat cam ca amicul tau):
Cand eram adolescent am fost indragostit de o fata, dar tare de tot, deh, ca in adolescenta. Ma blocam cand o vedeam, intram brusc in stare de bucurie intensa dar si in ... panica. Pentru ca nu stiam pur si simplu ce sa fac, cum sa imi manifest marea afectiune. Intr-o seara, cand ne adunasem mai multi prieteni, niste baieti au inceput sa o necajeasca. ea radea la tachinarile lor, iar eu am presupus ca ii place situatia... Atunci, dorind sa ii arat ca eu o iubesc cu adevarat, nu ca ei, i-am dat ... cu un pumn de corcoduse in cap. Una a lovit-o in ochi iar alta in nas. Dezastru: i-a dat sangele pe nas iar ochiul i s-a invinetit aproape instantaneu. Credeam ca mor pe loc, eram uluit de mine, de situatie, de tot... Nu stiam in ce gaura din fundul pamantului sa ma ascund... As fi vrut sa nu mai exist... Catastrofa a fost iremediabila, s-au suparat chiar ai ei, era sa iasa mare scandal. In final pentru ea am ramas un badaran, nu m-am mai putut apropia niciodata. Si daca ar fi stiut cat o iubeam... Daca as fi stiut pur si simplu cum sa ma port ...
Iata, dupa 30 de ani nu pot sa uit incidentul acesta nefericit. Poate e de folos totusi acum..
Poate ca si amicul tau e pur si simplu stangaci si timid cum eram si eu in adolescenta.
Ce ar fi sa ii marturisesti pur si simplu sentimentele tale (cele de afectiune si cele ranite)? Asa, prieteneste, fara suparare. S-ar putea sa aprecieze si sa se straduiasca sa schimbe lucrurile. Poate are nevoie sa invete cum sa isi exprime emotiile. Crediteaza-l si tu un pic, invatam impreuna ce inseamna o relatie de apropiere. Succes!