Un animal este previzibil, nu-ti pune la incercare sentimentele, o iubire chiar aflata undeva la pragul de jos este mai mult suficienta pentru el atat timp cat se traduce in minimul de bine fizic de care are nevoie.
De oferit, e drept, nici nu ofera multe lucruri ci mai mult iluzii si doar cateodata si semne de devotament.
O iubire care schioapta insa se multumeste si cu atat pentru ca nu vrea sa fie pusa la incercare, nu vrea sa creasca, nu vrea sa se perfectioneze, vrea sa ramana la nivelul la care sa se simta in siguranta, fara provocari, fara riscuri si dezamagiri, fara a oferi prea mult si daca se poate sa primeasca totul, sau ma rog, macar iluzia implinirii.
E mai greu sa ai o relatie cu un animal decat cu un om, pentru ca in fata unui animal te poti impune oricand, nu trebuie sa renunti niciodata, egoismul si narcisismul raman perfect intacte. Nu ai sa suferi pentru ca animalul are dorinte si nevoi dintr-o cu totul alta sfera decat un om, deci nu vor fi conflicte, nu trebuie sa-ti modelezi caracterul zau sa schimbi ceva.
Un om care intoarce spatele umanitatii cu o doza de dusmanie in favoarea animalului este un om care in profunzimea sa a renuntat de fapt la propria umanitate si fara sa constientizeze este de fapt parte a spectacolului care ii provoaca dezamagire.
Cel pacatos se vede pe sine bun si pe ceilalti rai, Sfantul vede exact invers, pe el primul dintre pacatosi si pe ceilalti mult mai buni decat el.
Sfantul iubeste animalele, ca parte a creatiei lui Dumnezeu, dar nu in opozitie cu oamenii sau in defavoarea lor.
|