Inainte sa ma spovedesc prima data, am pierdut cel putin o luna cu ganduri de tot felul, cu imaginarea unei multimi de scenarii posibile. pana cand un prieten mi-a zis: in luna asta de cand tot te sperii ba de una ba de alta, ai fi putut muri de mii de ori ... si ai fi ramas nespovedit. Uite, indrazneste si mergi imediat la spovedanie, apoi nu ai decat sa iti faci alte ganduri.
Evident, am realizat capcana propriei rezistente la schimbare si am mers urgent la spovedanie, Dumnezeu sa il binecuvinteze pe prietenul meu care m-a scos din letargie.
De atunci stiu sa fiu mai atent la multimea de ganduri imaginare care nu au decat un singur scop: sa ma impiedice de la fapta buna si concreta.
Nu ezita, "monacu", nu lasa gandurile si spaimele imaginare sa te invinga. Nu vin de la prieteni, ei vor sa le dai atentie ca sa nu faci ceea ce ii doare cel mai mult: sa te spovedesti in fata Domnului, sa fii din nou curata ca un prunc.
Curaj! Dumnezeu e aproape!