[vsovivi]

Domnule, nouă doar ni se pare că postim, oare a stat cineva măcar o jumătate de oră împreună cu un alt semen de al său, fără ca să aibă pofta ambiției de a se nemulțumi? Ca să nu-l mînce „nevoia” să iște ceva ceartă sau bârfă sau lăudăroșenie? Iar apoi să nu insiste pentru a se umili împreună prin a mânca bine din neascultare? Și apoi să ude cu niște a-bere sau pită caldă sau ceva delicateresuri?.. de pooost firește, că altfel cum să pară ele atât de dulci ca niște ispisicuțe.

Și gândul la mîncare, dorul de sine... vremurile însorite de altădată, când te îmbuibai cu plăceri... e tot păcat.

Degeaba te umilești apoi dacă o să ajungi la Domnul cu sufletul nedesăvârșit, un suflet șjmecher flatat de dimineață.

Umilința vine abea după străduință și stăruință în ascultare și smerenie... pe când noi deși nu punem degetul măcar pe nimic, așa ne pososmorâm și ne „umilim” de ai zice că cineștie ce mari nevoințe sau ascultări am săvârșit... cât ne e de greu, vai vai, ce mai miorlăieli... basme.

E doar o mască umilința asta perversă... căci umilința cea care ne mântuie e foarte departe de noi... și aia se numește dreapta umilință... atunci când rabzi nu pentru tine ci pentru Hristos. Rabzi foamea dar mai ales setea... căci dacă nu rabzi setea ajungi cu siguranță sectant, căci

SECTĂ vine de la cuvântul SECOL și SECETĂ și SECRET și CĂRARE și SETE căci SE vine de la SEMEȚIE... deci e așa ca o bucurie, o fericire a vicleniilor împlinite, ca tâmpitul își bea omul în sine laptele de var, de parcă ar citi din faptele sale cele vrednice, din nebunia de pe urmă, din cărți, că cică s-a lăsat de un păcat și atunci se tot laudă cu asta zicând că face mereu ceva fenomenal... și astfel devine sărmanul tot mai frumușel înaintea oamenilor... în ochii lui, căci se vede în goglinda văruită tot mai fericit. Dar nu e fericire ci e viclenie, căci este mituit cu timp și cu mulțumirea de sine.

Nimeni nu e scutit de erezie sau sectarism oricât s-ar ascunde sub haină de oaie sau haină ortodoxă sau ar încerca să dea lecții de voință altora.

Deci e vorba de ambiția nemulțumirii ca să te cerți pentru voia de sine, căci ai niște idoli ascunși în suflet... niște clădiri mărețe, impunătoare la care ții mult mai mult decât la fiii lui Dumnezeu.

Oare de ce credeți că Domnul s-a referit la trupul Său mai mult decât la Templu? Veți distruge acest Templu dar Îl voi ridica în 3 zile...

A vrut să ne scoată din cap iluzia de a slăvi în deșert tot felul de ziduri gLumești, slava asta vremelnică și care nu se mai termină, căci omul o ia drept slavă veșnică, eternă... și era vorba că prin trei zile de post, dacă ești nevinovat, sau ai fost dărâmat de cel rău și necredincios, te va readuce postul tău și sfințenia Domnului la Viață Veșnică, la Credință... căci fără post și rugăciune, demonii nu ies afară din om, iar abea apoi umilința este maica sfințeniei, căci umilința o naște din Dumnezeu.

Dar poftele s-au făcut demoni în om, și printre ele este învoiala și acceptarea lepădării de Dumnezeu... mereu, mereu... căci te îmbraci în haina credinței dar îi tăgădui puterea ei.

Templul este toată Creația, adică OMUL, omul credincios, omul lui Dumnezeu... cel născut din UMILINȚĂ.