Citat:
În prealabil postat de Melissa
Am facut niste bolduiri in text.Imi vine sa rad da`mi vine si sa plang...
Incerc sa fiu telegrafica,urmarind ideile evidentiate in ordine:
- eu iti spun ca iubirea vine din inima si nu din ratiune,incercand sa-ti dau un exemplu concret ca sa te dezmeticesti odata si tu te victimizezi acum,spunand ca te demonizez???Pai este frumos ce faci?
|
Tu ai zis că eu nu am simțit niciodată milă. Ați imagina astfel de lucruri despre alții arată că nu mai ai contact cu realitatea. Iar tonul tău condescent de asemeni arată superioritatea imaginară care crezi că te caracterizează.
Citat:
|
-gogomania asta "Smerenia poate începe chiar prin renunțarea la iluzia că-l iubim pe Dumnezeu.",nici n-o comentez...Dar ma intreb,cum de-ti trece prin cap asa ceva?
|
E ceva foarte logic, mă mir că nu înțelegi lucruri simple. Ai impresia că ai avea iubire dar de fapt e închipuirea de sine. Și eu aveam impresia că-l iubesc pe Dumnezeu, sau pe oameni. Atunci când începem să ne smerim, aceste iluzii se spulberă, ajungem să ne cunoaștem, să vedem că de fapt suntem duși în eroare de niște gânduri, semănate de draci probabil. Obiectivul demonilor este să ne aducă la mândrie, știind că prin asta ne facem neplăcuți lui Dumnezeu. Impresia cuiva că ar avea iubire față de Dumnezeu nu este decât proiecția încântării de sine. Natura sentimentelor noastre nu este tocmai cea care ne apare la prima vedere.
Citat:
Pai mai Traditie,mi-ai spus ca ma cred buna,si n-o fost bine...Acum spun eu ca nu sunt buna,si tat nu-i bine...Amu cum o fi bine?:-))
|
Eu ți-am arătat că închipuirea de sine are multe aspecte. Sf. Ioan Scărarul spunea că slava deșartă (același lucru cu închipuirea de sine) batjocorește totul, adică omul găsește prilej de a se înălța din orice lucru.
Citat:
|
-tu ai scos din text ceea ce ti s-a parut util, dar nu te-ai gandit ca intreg contextul INSEMNA ALTCEVA????
|
Poate ți se pare ție că înseamnă altceva.
Și ca o concluzie: smerenia înseamnă conștientizarea iluziilor pe care le avem despre noi înșine. Mândria, părerea de sine ne împiedică să începem dobândirea reală a virtuților, creându-ne senzația că deja le și avem.