Retragerea

Este o mare rusine a ne mai ingriji de oarecare lucruri ce nu ne pot fi de vreun folos in ceasul nevoii noastre, adica al mortii, dupa ce am parasit toate cele desarte pentru a urma nu unui om ci lui Dumnezeu Care ne cheama in slujba Sa. Aceasta este ceea ce a spus Domnul, a te intoarce la cele de mai inainte si a nu fi gasit potrivit pentru Imparatia cerurilor.

Sa ascultam ce a spus Domnul tanarului care a indeplinit toate poruncile: ''Un lucru-ti lipseste: vinde averile si da-le saracilor'' - si tu insuti sa te faci sarac primind milostenie.
Cei ce voim sa alergam cu sarguinta in campul vietii duhovnicesti, sa observam cu luare aminte ca toti cei ce petrec in lume, desi vii, au fost socotiti morti de catre Domnul, atunci cand a spus oarecaruia: ''Lasa mortii'' adica pe cei din lume, ''sa-si ingroape mortii lor'', adica pe cei ce au murit trupeste.

Cel ce a urat lumea, s-a izbavit de tristete iar cel ce mai pastreaza legatura cu lucrurile vazute, inca nu s-a izbavit de tristete caci cum nu se va intrista lipsit fiind de ceea ce indrageste? Peste tot insa noi avem nevoie de multa infranare de care sa ne ocupam cu intelepciune, mai mult decat de altele.

''Iesiti din mijlocul lor si va departati, iar de necuratia lumii nu va apropiati'' (Isaia 52,11) zice Domnul, caci cine dintre aceia a facut vreodata minuni? Cine a inviat morti? Cine a alungat dusmani? Nimeni. Toate acestea de care lumea nu este in stare sunt recompensele care se dau monahilor. De-ar fi putu savarsi si cei din lume lucruri asemanatoare ce nevoie ar mai fi fost de atata osteneala si de retragere in singuratate?

Cel ce s-a instrainat de lume pentru Domnul nu mai pastreaza nici o relatie cu vreun lucru sau vreo fiinta pentru a nu se arata dus in ratacire de patimi.
Fugi ca si de bici de locurile unde poti sa cazi caci dupa fructele care nu le vezi, nici nu cauti mereu sa te intinzi.

Bine este a-i intrista pe parinti si nu pe Domnul, caci El este Cel ce ne-a zidit si tot El ne-a mantuit; iar aceia care si-au iubit fiii, de multe ori i-au pierdut si i-au dat chinului vesnic.
Instrainat este acela care pretutindeni petrece cu mintea, ca si unul ce nu cunoaste limba printre cei de alta limba.
Sa nu-ti fie mila de lacrimile parintilor si ale prietenilor daca voiesti sa nu plangi tu insuti pururea.

Retragerea sa ne fie in regiunile cele mai lipsite de mangaiere, mai aspre si mai deprimante, altfel vom zbura din lume ducand cu noi si patimile noastre.
Nu putem naste in noi obiceiul cel bun si statornic decat prin osteneala si truda, iar cel indreptat cu multa osteneala poate sa piara intr-o clipa. ''Prieteniile rele strica obiceiurile bune.'' (I Cor. 15,33) Cel ce dupa departarea de lume mai are inca relatii cu cei din lume sau cu cei ce s-au apropiat de el, ori va cadea in cursele lor, ori isi va intina inima cugetand la cele ale lor, sau de va ramane curat, osandindu-i pe cei intinati si va intina si pe sine-si dimpreuna cu ei.

Daca te grabesti spre instrainare si spre singuratate nu cauta tovarasia si sprijinul unor suflete iubitoare de lume pentru ca furul vine pe neasteptate. De aceea multi incercand sa mantuiasca impreuna cu ei pe altii nepasatori si zabavnici si-au pierdut impreuna cu acestia focul sufletului lor, stingandu-se in timp cu totul. Daca ai primit flacara, alearga caci nu stii cand se va stinge si te va lasa in intuneric.
Mustra amanarile care adorm mereu miscarile spre cele bune.
Cel ce se instraineaza sezand intre cei de aceiasi limba ca unul de alta limba nu se socoteste pe sine vrednic sa spuna ceva altora sau sa vorbeasca cu ei. ( ''Intru cunostinta'' poate insemna si ca este constient ca trebuie sa ramana strain deci ca nu trebuie sa caute sa se inteleaga cu ceilalti.)

N-am venit, zice Domnul, sa aduc pace pe pamant si iubirea parintilor fata de fii si a fratilor fata de fratii care se hotarasc sa nu-Mi slujeasca Mie, ci lupta si sabie; adica sa despart pe iubitorii de Dumnezeu de iubitorii de lume, pe iubitorii de cele materiale, pe iubitorii de slava, de cei smeriti la cuget. Caci Domnul se bucura de imperecherea si de dezbinarea ce se naste din iubirea fata de El.

Iubirea de argint este inchinare la idoli, fiica necredintei, scuza mincinoasa pentru boli, prevestirea batranetii, frica de seceta, vestitoarea foametei. Iubitorul de argint rade de evanghelii si le nesocoteste. (Zgarcitul vede in sine numai trupul de aceea cauta sa-i lungeasca viata cat mai mult vadindu-si nebunia in aceasta pornire spre un fel de durata socotita fara de sfarsit aici pe pamant. De aceea patima zgarceniei este legata cu o mare lasitate - abdica de la orice ca sa-si prelungeasca viata trupului. Cel liber de lacomie, dimpotriva, cunoscand ca sufletul este infinit mai valoros decat trupul si ca el este nemuritor, dispune de un mare curaj. El poate renunta la toate ale lumii, pana si la trup; iubitorul de argint departandu-se de iubirea de Dumnezeu, iubeste idolii. Auzind ''vinde averile tale si le da saracilor'', rade de porunca socotind-o imposibila, la fel auzind ''nu va ingrijiti de ziua de maine'', nu crede, ci face impotriva. Pentru el, banii si bunurile materiale sunt cele mai sigure valori. El nu-L nesocoteste numai pe Dumnezeu, ci ii calca si pe semenii lui in picioare.)

Viata iubitorului de argint este ca o camera pentru morti, avandu-le pe toate, gandeste la ceea ce nu are. In general iubirea de argint intretine in viata chinul unei permanente nesigurante din lipsa credintei. Pe de o parte ea da un pret absolut vietii pamantesti, pe de alta traieste o spaima continua. In zgarcenie si lacomie sunt implicate toate patimile. Iubitorul de placeri iubeste argintii ca prin ei sa se desfateze, iubitorul de slava ca prin ei sa fie slavit, necredinciosul ca sa-si asigure confortul viitor si sa elimine greutatile batranetii, bolii si a strainatatii. El crede mai mult in bani decat in Dumnezeu, Ziditorul si Purtatorul de grija al intregii creatii pana la cele mai mici si mai neinsemnate vietati. In fond, iubitorul de argint nu cunoaste ca realitatea suprema este o Persoana care ne iubeste si are puterea sa sustina totul, ci se increde ca in realitati supreme si sigure in obiectele de consum stricacioase si lipsite de capacitatea de a darui mereu viata din iubire.

Cel ce-a biruit aceasta patima si-a taiat grijile; cel legat de ea nu se va ruga niciodata in chip curat.

Calugarul neagonisitor este stapanul lumii; el a incredintat grijile sale lui Dumnezeu si prin credinta toate i se supun lui. (El nu este stapanit de nimic, el refuza toate aratand ca este mai presus de ele. Daca ajunge sa posede ceva, da aratand ca este stapan peste orice ar putea avea; el a descoperit planul nesfarsit mai bogat in viata a persoanelor si al legaturii iubitoare dintre ele si in ultima analiza al Persoanei lui Dumnezeu, care intemeiaza existenta si viata in iubire a tuturor persoanelor.)
Sa nu ne aratam o, calugari mai necredinciosi decat pasarile, caci acestea nu se ingrijesc pentru viitor, nici nu aduna.

Nu vor lipsi valurile din mare, nici mania si intristarea din iubitorul de arginti. Cel ce dispretuieste bunurile materiale s-a izbavit de judecati si de certuri, dar iubitorul de agoniseala se lupta pentru un ac pana la moarte.
Credinta adevarata curma grijile, dar aducerea aminte de moarte pricinuieste lepadarea de trup.

Iubirea de arginti este radacina tuturor relelor caci ea pricinuieste ura, furtisaguri, pizma despartiri, dusmanii, certuri, tineri de minte a raului, nemilostivire si crime.

Precum cei ce dormiteaza sunt usor de pradat asa sunt si cei ce se indeletnicesc cu virtutea in apropiere de lume.

Inceputul linistirii sta in alungarea zgomotelor ca a unora ce tulbura adancul iar sfarsitul ei sta in a nu se teme de zgomote, ci a fi nesimtitor la acestea.
In general Parintii recomanda linistirea impreuna cu altul care pe de o parte ii usureaza trezvia, pe de alta ii da putinta cugetarii neimprastiate. Dar pentru evitarea altor pericole, ei recomanda linistirea in trei.

Linistea marii si arsita soarelui de amiaza pun la incercare rabdarea corabierului; lipsa celor de trebuinta vadeste sarguinta celui ce se linisteste. Cel dintai pluteste molesit pe ape, cel de-al doilea trandavindu-se se amesteca in multime. (Nu trebuie parasita linistea in vremea ispitelor inchipuind motive, zica-se binecuvantate ci trebuie sa sezi inauntru si sa rabzi primind cu barbatie pe toti cei ce vin asupra ta, cu deosebire pe dracul trandaviei, care fiind mai tare ca toti face sufletul cu deosebire cercat. De fugi insa de lupta sau te lasi biruit iti vei face mintea nepriceputa si lasa.)

Nu te teme de zgomotele care te tulbura caci plansul nu stie de frica nici nu se sperie.
Nu astepta vizite nici nu te pregati pentru ele caci starea de liniste este simpla si libera de orice alegere.''