[Traditie1]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Anume că textul de mai jos reprezintă certificatul nostru de naştere ca naţiune creştină, fapt recunoscut de însuşi Pavel in jurul anului 65, cînd încă nu eram daco-romani.

11. Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos.

Pentru cine nu ştie, Sciţia Minor este Dobrogea de astăzi, pe unde a trecut Andrei, cel întîi chemat la misiunea de Apostol.

Faptul că Pavel ar fi autorul epistolei către Coloseni e disputat:
Epistle to the Colossians - Autorship

Dacă e autentică, ea datează din anii 50, din perioada primei lui întemnițări (Fapte 28:16, 28:30). Dacă e scrisă de altcineva, datează din anii 80.



Mențiunea din epistolă e o referire teoretică, nu atestă că la acea dată creștinismul ar fi fost propovăduit sciților. Prin scit, în Coloseni se înțelege o populație de un barbarism extrem, care este inclusă și ea în planul divin. Nu este vorba de o denumire etnică, fiindcă versetul respectiv nu trece în revistă popoare ci culturi:
The Bible includes a single reference to Scythians in Colossians 3:11, immediately after mentioning barbarian, possibly as an extreme example of a barbarian.



Prin sciți, în accepțiunea omului antic erau denumite popoarele locuind aria vastă din nordul Mării Negre și zona Mării Caspice, nu popoarele din Balcani:
http://en.wikipedia.org/wiki/Scythians

Denumirea de Sciția Mică apare abia în secolul 1 (cea mai veche mențiune la Strabo), dar denumirea acestui teritoriu era alta: Ripa Thraciae în perioada 29 î.Hr.-46 d.Hr., perioadă în care Dobrogea a făcut parte din regatul odrișilor, Moesia Inferior după 46 când Dobrogea devine parte a imperiului roman. Populația acestei provincii nu a fost denumită "sciți" decât mult mai târziu, când provincia a fost denumită oficial Sciția, adică în timpul lui Dioclețian, 284-305 d.Hr.:
http://en.wikipedia.org/wiki/Dobruja#Ancient_history

Până atunci erau utilizate denumirile etnice ale populațiilor, geți sau greci, după cum vedem în opera lui Ovidiu scrisă în timpul exilului lui în Dobrogea, 8-18 d.Hr.:
Getul? Poate sunt prea îndrăzneţ, dar mă mândresc că Istrul nu are un talent mai mare decât al meu. E destul dacă în această ţară în care trebuie să trăiesc, sunt socotit între barbatii Geţi, ca poet.

Şi nu trebuie să te miri dacă versurile mele sunt rele; le-am făcut fiind aproape un poet get. Ah, mi-e ruşine, dar am compus un poem şi în limba geţilor şi vorbele lor barbare le-am modelat după ritmul latin. După ce am citit până la sfârsit scrisul meu în versuri străine şi am isprăvit poema mea, toţi şi-au agitat capetele şi tolbele lor cele pline şi un murmur prelung a ieşit din gura geţilor.
http://www.uer.ro/?d=rev&sd=77&p=ovidiu_dacia.html



Cât despre teritoriul de propovăduire al apostolului Andrei, nu există decât niște tradiții târzii și false, la fel ca majoritatea tradițiilor despre viața apostolilor. Cea mai veche mențiune este la Eusebiu (care la rândul lui îl citează pe Origen), care scrie doar un rând în lucrarea Istoria Bisericească (326 d.Hr.):
Parthia, according to tradition, was allotted to Thomas as his field of labor, Scythia to Andrew, and Asia to John, who, after he had lived some time there, died at Ephesus.
http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf201.iii.viii.i.html

Pornind de la această propoziție a fost creată legenda despre călătoriile lui Andrei, care nu au nici o bază istorică. Întreaga tradiție bisericească nu se bazează pe izvoare istorice ci pe vorbele unor părinți bisericești, care la rândul lor se luau după vorbele altora sau după zvonuri. Era suficient ca cineva să lanseze o minciună ca ea să fie propagată generațiilor următoare ca adevăr.

Cel mai probabil, Andrei a predicat în Asia Mică, unde existau comunități de iudei (Andrei necunoscând altă limbă decât cea ebraică sau aramaică) și unde puteau fi formate comunități de creștini.


A susține tot felul de povești false are efect de bumerang, compromite instituția sau persoanele care fac aceasta.