Iubirea crestineasca este atat de mare si desavarsita, incat nu se opreste odata cu ultima bataie de inima a celui de langa noi. Ea trece dincolo de hotarele mortii iar cel adormit traieste in sufletul celor vii, ca si cum ar fi alturi de acestia in vasnicie. Moartea trupeasca rupe doar legatura noastra fizica, exterioara cu aproapele dar legatura interioara, subtila, ramane intacta iar uneori chiar se amplifica, deoarece printr-o misterioasa alchimie dispar toate amintirile neplacute legate de acea persoana. Binefacerile pentru cei morti sunt cu atat mai importante, cu cat acestia nu mai pot in nici un fel sa ne rasplateasca pentru faptele noastre si nici nu mai pot ei insusi sa faca ceva pentru ei si pentru mantuirea lor, deoarece timpul pe care Dumnezeu le-a dat s-a terminat aici pe pamant. Nevoia lor acolo, in alta dimensiune de rugaciunile bisericii unite cu rugaciunile noastre si de milostenia celor ramasi este foarte mare. Vor spune unii ca sunt saraci si ca nu au nici pentru ei, daramite pentru cei care nu mai au nevoie de cele materiale.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune, despre aceasta: "Atunci cand cineva nu are bogatie, ca sa o imparta saracilor, in amintirea mortilor, sa daruiasca atat cat poate, precum vaduva din Evanghelie. Iar daca nu are nimic sa dea, sa ofteze cu compatimire, inaintea lui Dumnezeu, pentru cei care au plecat din aceasta lume si sa-L roage pe Dumnezeul milei sa le daruiasca viata vesnica."
http://www.crestinortodox.ro/diverse...ta-124136.html