Citat:
Īn prealabil postat de vultur77
Daca luam aminte la felul launtric de a fi la pacatosului,putem descoperi ca uneori este cultivat dar cu DESAVARSIRE ORB in ceea ce priveste lucrurile dumnezeiesti si problema PROPRIEI SALE MANTUIRI.Chiar daca se sileste si se framanta neincetat in tot felul de treburi,in schimb e lenes si nepasator in ceea ce priveste randuiala propriei lui mantuiri;desi incearca permanent cand scarbele,cand placerile inimii,EL ESTE CU DESAVARSIRE NESIMTITOR LA CELE DUHOVNICESTI.In acest sens,toate puterile lui de a fi sunt vatamate de pacat;iar in pacatos raman doar ORBIREA,NEPASAREA SI NESIMTIREA.Nu VEDE starea in care se afla,ASA CA NU SIMTE NICI PRIMEJDIA CARE IL PASTE.NUsimte primejdia,si de aceea nici nu se sileste nici nu se ingrijeste ca sa se izvabeasca de ea.NEVOIA DE A SE SCHIMBA SI DE A FI MANTUIT NICI MACAR NU-I TRECE PRIN MINTE.Are convingerea ferma si de nezdruncinat ca asezarea vietii lui este cea mai nimerita,nu-i trebuie nimic mai mult,deci totul trebuie sa ramana asa cum este.PRIN URMARE,SOCOTESTE ORICE I-AR AMINTI DE O ALTA VIATA DE PRISOS PENTRU EL:NU ASCULTA SI NICI MACAR NU POATE PRICEPE LA CE AR FOLOSI.FUGE SI SE FERESTE DE ASA CEVA!
|
Foarte frumoasa postare, multumesc!
Frumoasa prin elocventa descrierii starii de pacatosenie, ca sa zic asa, absolute.
As reaminti doar ca toti suntem pacatosi (cata vreme suntem in trup si nu am atins masura sfinteniei), asa incat imi pare ca ar fi vorba mai putin despre pacatos cit despre perioadele de cadere. Din care tot Bunul Dumnezeu ne scoate, Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!