[Adriana3]

Draga Catalin,

Avand in vedere ca m-ai rugat insistent sa citesc despre vindecatorul african in cartea "MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE", m-am apucat pana la urma sa o citesc, si cautand pasajul cu vindecatorul care spuneai ca este scurt, ochii mi-au cazut peste cu totul altceva: peste povestea cu zgomotele, bubuiturile, senzatia unei prezente suprafiresti, senzatia de apasare pe torace etc pana ajunge sa il strige pe Hristos ca sa il salveze.

Tot ceea ce scrie acolo am trait pe proprie piele, si mi-am terorizat parintii din cauza asta pentru ca ajunsesem sa imi fie frica sa dorm singura din cauza zgomotelor, vizitelor in special nocturne si atacurilor primite de la aceste fiinte rele, si in plus, probabil ca din cauza lor (sau de la ele) am capatat si boala misterioasa fara leac care se manifesta prin crize de spasm laringian cand simteam ca ma sufoc, ca nu mai am aer si uneori traiam frica unei morti iminente. Astazi as spune ca poate au fost atacuri de panica, desi simptomatologia nu era tipica. In orice caz, in ciuda tratamentului primit, totul a continuat pana in noaptea in care i-am zis lui Dumnezeu in care nu credeam, ca daca El exista, ma va vindeca de toate astea daca zic Tatal Nostru. Si asa a fost, totul a disparut dintr-o data, in momentul in care am zis rugaciunea. Zgomotele si toate celelalte au mai revenit o vreme insa incetau mereu la rugaciune, sau s-a intamplat odata cand, simtind in miez de noapte ca si cum ar fi fost o prezenta straina in camera, si auzind pasi, a fost suficient sa spun (in gand): "oricine ai fi in camera asta, pleaca imediat de aici" - si a plecat. Totul s-a rarit pana a disparut de tot. O perioada a fost bine, dupa care, exact ca in Evanghelie, totul s-a intors cu si mai mare putere, asa ca s-a ajuns de multe ori la lupte oarecum corp la corp cu aceste prezente, din partea carora simteam o ura salbatica si o mare nerusinare, si numai rugaciunea le facea sa plece.

Iar daca tot va place ideea de smerenie, pai smerenia care ii facea sa fuga mancand pamantul si i-a facut sa nu mai revina decat foarte rar o vreme, iar acum nu mai au curajul sa se apropie, deci smerenia care ii ardea cel mai tare a fost gandul ca eu nu pot face nimic impotriva lor dar Domnul Iisus si Sfanta Fecioara pot, si ca atare le ziceam Domnului si maicutei Sale ca ii las pe aceia pe mana lor si linistita incepeam sa ma rog lor. Asta ii facea mereu pe necurati sa dispara ca arsi. Insa asta am descoperit-o doar dupa ce am facut o data imprudenta sa cred ca prin fortele mele proprii as putea sa-i inving. Simplul gand l-a facut pe cel rau sa ma stranga cu o forta inimaginabila, asa ca am recunoscut intr-o fractiune de secunda ca imi este imposibil sa lupt impotriva lui cu forte proprii, asa ca i-am dat pe mana Domnului si a maicutei Lui, iar asta l-a facut sa lase imediat totul balta si sa dispara. Iar rugaciunile de care aveau cel mai mare teama si ii puneau cel mai usor pe fuga nu erau rugaciunea inimii sau Tatal Nostru, ci rugaciunile dedicate sfintei Fecioare. O singura rugaciune stiu din memorie cu Sfanta Fecioara, cea pe care Papa Ioan Paul II a mediatizat-o in cadrul Rozarului, rugaciune care exista si la ortodocsi, si pe care de la ortodocsi o invatasem prima data, si apoi am regasit-o si la catolici, deci aceea a avut mereu puterea cea mai mare, chiar mai mare decat Rugaciunea inimii, in sensul ca Rugaciunea inimii si Tatal Nostru trebuia sa le spun vreme mai indelungata pana scapam de atacuri, in timp ce rugaciunea catre maica Domnului avea efect foarte rapid. Nu degeaba este protectoarea mea :) Asa ca apoi mi-am facut obiceiul sa spun acesta rugaciune de multe ori pe zi ca sa fiu protejata. Si vad ca sunt protejata.
Si sa nu uit, niciodata nu ma lasau sa imi fac semnul crucii. De cate ori vroiam sa ridic bratul ca sa imi fac semnul crucii, mi-l tineau intr-o stransoare atat de puternica ca nu era chip sa scap pana nu isi facea efectul rugaciunea. Rar mi se intampla sa pot sa fac acest semn. Asa ca am dedus ca de cruce le este cel mai teama.

Asa ca draga Catalin, ceea ce dvs descoperiti in carti, eu am trait pe propria piele.
Ah, inca ceva era sa uit: cand i-am povestit de toate astea duhovnicului pe care l-am avut de indata ce am devenit credincioasa, speriata fiind ca nu cumva sa fiu posedata, pentru ca auzeam tot felul de povesti despre posedati, preotul foarte calm mi-a zis sa nu ma tem ca nici vorba de posesie ci asa face satana de fiecare data cand cineva se apropie de Hristos, incearca sa il sperie ca nu cumva sa ajunga la El.
Iar mai tarziu am mai auzit marturii asemanatoare si de altii, asa ca am inteles ca nu-i nimic nou sub soare, aceleasi tehnici la cel rau de cand se stie.

Nu am ajuns inca la partea cu vindecatorul african din carte, ca-i lunga cartea, dar o sa dau si de el pana la urma, si o sa va scriu concluzia la care ajung.

In orice caz, cartea este exceptionala, va multumesc ca ati insistat sa citesc macar despre vindecatorul african :) Stiti cumva daca exista si tradusa in engleza, italiana sau franceza?
Mersi!