Continuare:
Plecand ea, am zis catre insotitorii mei de talharie:
- Vedeti, fratilor, ca azi am avut fericita ocazie sa scoatem un suflet de la moarte?
Unii din ei au si plans de bucurie, ca i-am oprit a face rau unui suflet deznadajduit de viata. Apoi am aflat ca, ducandu-se ea la Alexandria si vestind tanarului ca are atatia galbeni, acela o ruga sa mearga dupa el, si asa s-au facut toate dupa dorinta lor.
Altadata, mergand noi prin vaile muntilor, am gasit o alta femeie tanara, care abia se tinea pe picioa-re si plangea cu amar, ca era gata sa moara de foame.
Si am intrebat-o:
- Ce-i cu dumneata pe aici?
Iar ea, cazand in genunchi, a inceput a spune asa:
- Domnilor, nu va cunosc, dar va rog daca aveti o bucatica de paine, dati-mi, caci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de cand nu am gustat nimic, nici apa si nici hrana. Sotul meu este capitan de vapor si a pierdut corabia intr-o furtuna, dar el a scapat viu. Insa l-au condamnat la inchisoare pe viata, invinuindu-l ca n-a condus bine corabia si ca de aceea a pierdut incarcatura in valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toata averea noastra a fost luata. Inca si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scapat cu fuga de n-am cazut in mainile lor.
Asa am venit in pustia aceasta rugandu-ma lui Dumnezeu ca ori sa mor aici, ori, de este voia Lui sa mai traiesc, sa faca mila cu mine si, cu judecatile pe care le stie, sa faca minune cu mine ca sa scap cu zile si sa nu ma inchida si pe mine pe toata viata. Asa m-am rugat, fiind hotarata mai bine sa mor aici de foame si de sete, decat sa merg in cetate, unde stiu ce ma asteapta.
Deci, vazand primejdia in care a cazut aceasta familie, am zis catre acea femeie necajita:
- Femeie, cat ai zis ca a pierdut sotul tau?
- Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.
- Hai cu noi!
- Nu pot merge, caci, dupa cum vedeti, am slabit foarte mult de foame si de sete.
Atunci i-am dat sa manance paine si sa bea apa. Iar dupa putina odihna intarindu-se, incet-incet a mers cu noi pana la pestera noastra talhareasca. Insa ea foarte se temea, nestiind ce hotarare vom lua asupra ei. Cand am ajuns la pestera, ea a cazut in genunchi la rugaciune catre Dumnezeu, apoi a zis catre noi:
- Va rog, fratilor, sa va fie mila de mine, caci vedeti in ce necaz sunt.
Atunci eu i-am zis:
- Femeie, eu sunt capetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.
Iar femeia uimita, neavand in ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numarand banii, i-a pus in ea. Apoi i-am dat paine sa se hraneasca si, scotand-o pana aproape de cetate, ne-am despartit de ea, spunandu-i:
- Du-te, femeie, si plateste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.
Aceasta, sfinte parinte, a fost in viata mea a treia fapta buna facuta cu femeile. Alta data, mergand cu ceata mea de talhari prin pustie ca sa ne ascundem prazile ce le facusem, am intalnit doi oameni, frati de mama dupa spusa lor. Acesti oameni erau numai in camasa, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, vazandu-i, i-am intrebat:
- Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?
Iar ei au zis:
- Domnule, noi am avut sub paza noastra averea unui mare dregator imparatesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, intr-o noapte a venit o ceata de hoti, au spart casa dregatorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie in valoare de 10.000 de galbeni. Cand a venit boierul a dat vina pe noi, spunand ca am fost complici cu acei hoti la pradarea averii lui. Iar noi, vazand primejdia in care am cazut, am fugit, ca sa nu ne ia in stapanire si sa ne pedepseasca cu amare chinuri si inchisoare.
Atunci eu le-am spus:
- Intoarceti-va inapoi, caci pe boierul acela il stiu eu (caci ei fusesera hotii care l-au pradat) si o sa-l facem sa-si gaseasca toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia sa va dea voua pace.
Ei au zis:
- Noi, domnule, nu ne mai intoarcem, caci am auzit ca acel boier vrea sa ne piarda cu moartea. - Nu va temeti, le-am zis. Haideti cu noi!
Si asa ei au prins curaj si s-au intors. Iar cand a inserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:
- Stii cine te-a pradat?
- Nu.
- Noi, pe care ne vezi. Apoi am adaugat: Iata lucrurile tale si banii tai. Ia-le si sa stii ca daca vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni cand nici nu gandesti si iti vom lua si averea si viata.
Si asa acela cu juramant a fagaduit ca nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormisera tocmai in vremea cand noi am pradat pe acel boier.
Dupa o vreme, Sfinte Parinte Pafnutie, am cazut si noi in mana stapanitorilor, ca asa este viata de talhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost batut si schingiuit. Am dat inapoi pe cat am putut din cele furate si fiindca nu facusem in viata mea moarte de om, am scapat cu 20 de ani inchisoare. Dupa o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scazut din ani si asa am venit si eu la casa mea avand varsta de peste 50 de ani.
Si vazand ca nu am cu ce trai, fiind foarte sarac, m-am apucat sa cant si eu din cimpoi pe la nunti, caci stiam bine sa cant din tineretile mele, ca sa-mi castig astfel painea cea de toate zilele. Si asa pana azi imi petrec zilele cu sotia mea, cu care, dupa ce am venit de la inchisoare, m-am sfatuit sa traiesc in curatie, ca fratii, ea invoindu-se bucuroasa la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfanta biserica mergem, din toata saracia noastra facem putina milostenie si, pe cat putem, ne rugam si postim. Iata, sfinte parinte, aceasta este petrecerea noastra pe acest pamant.
Atunci Sfantul Pafnutie a zis:
- Frate, lasa cantarile acestea lumesti care strica sufletele multora si hai cu mine la calugarie, iar pe sotia ta du-o la o manastire de calugarite.
Auzind ei de la sfantul batran aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au fagaduit sa faca cele poruncite lor. Si nu dupa multa vreme, cimpoiasul Ioan - caci asa ii era numele - a venit in pustie la sfantul staret. Iar acesta l-a pus intr-o pestera aproape de el si l-a invatat cum sa se roage, dandu-i o Psaltire in mana spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuinta odata pe zi o primea de la batranul.
Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut in sfanta pustnicie 15 ani, dupa care, vazandu-si cu 40 de zile mai inainte sfarsitul, s-a mai spovedit o data de tot ce gresise, s-a impartasit din mana staretului celui sfant cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind in Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus sa se odihneasca cu sfintii lui Dumnezeu intru desfatarea cea negraita si vesnica.
|