[vsovivi]

Adică ăla cu copilul lunatic credea dar nu era credincios, ci se folosea de facultatea omului de a crede pentru a se mîndri pe sine, și ucenicii n-au putut scoate nici ei duhul rău din copilul omului ăla... care credea și s-a pocăit de necredință cerând pentru asta ajutor Domnului „cred Doamne, ajută necredinței mele”... și atunci Domnul dacă a văzut neamul acela de demoni vicleni și desfrânați s-a mâniat pe popor zicând „până când vă voi suferi pe voi?” bătând apropoul la cei ce în inima lor se alintau și se flatau ca niște copii ai lui Avraam, dar ei nu erau ca Avraam ci erau niște copii de bani gata, niște răutăcioși plini de ifose, niște răsfățați înfumurați vicleni și desfrânați care semețindu-se cădeau în foc și în apă fiind iată stăpâniți de cel rău care îi scutura cînd intra sau ieșea din ei.

Remediul la acest soi de a crede cu multă mândrie dar cu o credință complet necredincioasă este postul și rugăciunea spre ascultare de Dumnezeu, căci fără acestea, fără a gusta omul din moarte ca să învie, cu nicunchip nu se poate pocăi omul ca să iasă afară din el acest soi de diavoli vicleni și desfrânați, care muncesc desfrânând cu răzbunări lacome pe om și pe Domnul... ca un fel de ură cu dispreț amestecat cu osîndiri și zădărniceli „înțelepte”.

„Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă și amîndoi pentru Domnul să mănânce sau să nu mănînce, mulțumind Domnului pentru toate...„ așa ceva ne învață sf. ap. Pavel.

Iar apa, păi în sodoma și gomora era belșug de apă și de pită... și din pricina asta au ajuns ei foarte curioși de a face fapte rele... deci orice post începe cu postul de dulce și de sec.

Iar Domnul se pare că ținuse mereu post din copilărie din moment ce abea după 40 de zile a ajuns ca să flămânzească... adică abea atunci i s-a făcut însfârșit foame și sete.