[Tangun]

Exista multi oameni ce au experimentat trezirea constiintei ca rezultat a unor pierderi tragice din viata lor, unii au pierdut tot ce detineau si s-au trezit fara "nimic". Ceea ce daduse sens vietii lor, cele cu care se identificasera ani de-a randul le fusesra luate. Apoi, dintr-o data, in mod inexplicabil, suferinta sau teama mare care pusesera initial stapanire pe ei au disparut, lasand loc unui sentiment de Prezenta, unei paci adanci, unei seninatati si unei eliberari complete de frica. Aceasta este eliberarea din energia joasa si densa a materiei Pamantului, si urcarea nivelului de constiinta pe o treapta mai inalta si mai luminoasa.

Cand formele cu care te-ai identificat, care ti-au dat sentimentul de sine se naruie sau iti sunt luate, rezultatul poate fi o prabusire a egoului, din moment ce egoul este identificarea cu forma. Cand nu mai ramane nimic cu care sa te identifici, cine esti? Cand formele din jurul tau sau cand moartea se apropie, sentimentul Fiintarii, acela de Eu Sunt este eliberat de intrepatrunderea cu forma: Spiritul ce fusese inchis in materie este eliberat. Realizezi ca identitatea ta esentiala este fara de forma, o Prezenta atotpatrunzatoare, Fiintare de dinainte de orice forma, de orice identificare, parte din Creator. Realizezi adevarata ta identitate ca fiind constiinta insasi, si nu ca fiind acele lucruri cu care se identificase constiinta. Aceasta este pacea lui Dumnezeu. Adevarul ultim privitor la ceea ce esti nu este "sunt aceasta" sau sunt "cealalta", ci "sunt".


Nu toti cei care se confrunta cu o mare pierdere experimenteaza si trezirea, aceasta incetare a identificarii cu forma. Exista oameni care creeaza imediat o imagine mentala puternica sau o forma a gandirii in care se vad victime, fie ale circumstantelor, ale altor oameni, ale soartei nedrepte sau ale lui Dumnezeu.
Se identifica puternic cu aceasta forma mentala si cu emotiile carora le da ea nastere - de exemplu furie, resentimente, autocompatimire si asa mai departe - iar ea ia imediat locul tuturor celorlalte identificari care s-au prabusit din cauza pierderii suferite. Cu alte cuvinte, egoul gaseste repede o forma noua. Faptul ca aceasta noua forma este una profund nefericita nu-l intereseaza prea mult, important pentru el este sa aiba o identitate, fie ea buna sau rea. De fapt, acest nou ego va fi mai contractat, mai rigid si impenetrabil decat cel vechi.

Atunci cand survine o problema grea, fie opunem rezistenta, fie cedam. Unii oameni nutresc amaraciune sau resentimente profunde; altii devin plini de compasiune, intelepti si iubitori. Cedarea inseamna acceptarea in interior a ceea ce este. Esti deschis fata de viata. Opunerea de rezistenta este o contractare interioara, o intarire a cochiliei egoului. Esti inchis. Orice vei intreprinde intr-o stare de rezistenta interioara (pe care am putea-o numi si negativitate) va crea o rezistenta exterioara si mai mare, iar universul nu va fi de partea ta; viata nu iti va veni in ajutor. Daca obloanele sunt inchise, lumina soarelui nu poate intra. Cand cedezi launtric, cand capitulezi, realizezi inceputul unei noi dimensiuni de constiinta. Daca actiunea este posibila sau necesara, aceasta va fi in concordanta cu intregul si va beneficia de sprijinul inteligentei creative, a constiintei neconditionate cu care te contopesti atunci cand te afli intr-o stare de deschidere interioara. Si-atunci, imprejurarile si oamenii isi aduc contributia si coopereaza. Apar tot felul de coincidente. Daca actiunea nu este posibila, ramai in pacea si linistea interioara care vin odata cu abandonul. Ramai in Dumnezeu.