Citat:
În prealabil postat de mela me
Acasa, la serviciu/scoala, relatiile cu prietenii-toate merg pe dos, s-au adunat parca ca la un semnal, una dupa cealalta, pana cand ai impresia ca nu le mai poti duce si te intrebi doar ce mi se mai poate intampla acum? Intrebarea care ramane e ce trebuie sa faca crestinul zilelor noastre in astfel de momente? sa se retraga si sa se cerceteze pe sine insusi? fuga nu e solutie, postul si rugaciunea sunt suficiente?
|
Atunci cand am astfel de caderi, cand ma incearca deznadejdea, caut spre trecutul meu, spre toate acele momente in care am gasit iesirea din impas. Fie am reparat anumite greseli, anumite atitudini care ma condusesera acolo, fie am primit ajutorul vadit al lui Dumnezeu. Aceasta ma intareste si ma face sa constientizez ca tot acest context este unul trecator si ca exista o solutie pentru orice incercare.
Cand nu caut spre trecutul personal, iau seama la trecutul semenilor, din toate timpurile. Ma gandesc la cat de mult au avut de suferit acestia in fata vicisitudinilor istoriei. Au avut de infruntat situatii de viata si de moarte, mult mai grele decat multe din incercarile in care ne impotmolim multi dintre noi astazi. Imi dau seama ca, in calitate de crestini, nu exista motiv exterior real de care sa ne plangem, ci doar prilejuri de a lupta si a privi inainte, ravnind dupa Imparatie.