Si a spus patriarhul: "Sa iasa cat se poate de multi, numai cei bolnavi si batrani sa ramana in oras. Sa vina toata lumea la rugaciune".
Si au mers in jurul muntelui Adar cu mult popor, facand rugaciune si citind din Sfanta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau in genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, cate au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.
Dar s-a intamplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte in toata cetatea aceea pentru mestesugul mainilor lui. Ioan il chema. Era un baiat cu viata sfanta si necasatorit. El a intrebat pe preot:
- Parinte, merg si eu acolo pe munte la ruga-ciune?
Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de imbracat si evanghelii pe sfanta masa, si i-a zis:
- Fiule, tu ramai, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramai la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi in fiecare ceas.
Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, insa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.
In timpul acesta, lucrand el si ceilalti inconjurand muntele cu post, cu rugaciune si cu plangere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dansul, si ce-a gandit ea? Acum cand toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gand spurcat. Si s-a dus la Ioan:
- Ioane, ce faci?
Dar el saracul, scarbit ca arabii ii amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:
- Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.
- Am venit sa-mi faci un inel de aur.
El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:
- Da, doamna.
I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfranata, il priveste in ochi si-i spune:
- Mai Ioane, mie imi plac ochii tai!
Dar el, credincios foc, a zis:
- Cum ai zis?
- Imi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.
- Iti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.
A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.
- Iti mai trebuie si celalalt?
- Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.
- Tu nu vezi ca maine-poimaine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu ganduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Iti plac ochii mei? Unul l-am scos si indata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma invata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stangul.
Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat in toata cetatea.
Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis in Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi in Rai, decat cu amandoi in iad.
Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune in Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dansul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi in Alexandria, zicand:
- Duceti-va repede in cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pana la noi. Sa vina cu nadejdea in Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!
S-au dus diaconii. El, cand a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:
- Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.
Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns in fata patriarhului.
- Ce ai, frate Ioane?
- Ma doare un ochi!
Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.
- Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atata ai iubit pe Mantuitorul lumii, incat ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.
- Dar ce sa fac, parinte?
- Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pana poimaine nu mutam muntele - ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pana in apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!
- Parinte, cum sa ma rog?
- Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfanta cruce in mana si zi asa:
- In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, iti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pana in apa Nilului si sa nu te mai opresti!
Atunci s-a pornit un cutremur mare si au inceput a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a inceput a merge huind la vale. Ce se intamplase? Casele care erau pe munte au inceput a se darama una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.
Arabii care pandeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se intrebau:
- Ce se intampla?
- Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!
Si au inceput a striga de frica la dumnezeul lor, impreuna cu generalii:
- Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!
Si s-au dus generalii turci la Sfantul Platon, patriarh batran, avea 90 de ani, si au inceput a se ruga:
- Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atatea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii - ca erau si sate de crestini.
Iar patriarhul a zis:
- Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: "Ca daca ar avea vreun crestin credinta cat un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute". Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cat va voi El, atat va merge.
Si a mers muntele pana in apa Nilului. Pana in ziua de azi, cine merge in Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept in albia Nilului si pana azi Nilul face ocol, roata imprejurul muntelui, pana vine in albia sa inapoi.
Aceasta mutare a muntelui Adar s-a intamplat la anul 604, cand era Platon patriarh al Alexandriei si cand au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune in proloage si in Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, cand au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorat pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rand s-au increstinat si au zis: "Hristos este adevaratul Dumnezeu".
Iar Califul arabilor a spus: "O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar in fata a atatea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut".
*
Deci, cand am pornit noi cuvantul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cat un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tanar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decat sa manie pe Dumnezeu.
Care crestini isi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mana ta, tai-o. Care-si mai taie mainile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.
Dar Dumnezeu nu cere numaidecat aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, cand cineva il iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.
Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra in Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atata lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine il poate vedea astazi in Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, cand s-a mutat muntele acesta atatia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin.
|