Tot preocupati de numerale si de cronologie, unii uita ca totul trebuie raportat la Hristos.
In Hristos, timpul e relativ; faptul ca in crestinism nu se mai tine ziua lui Moise, ci aceea a lui Hristos, e consecinta fireasca a libertatii in Hristos.
Reiau ceea ce spune Sf. Pavel in Epistola a doua catre corinteni:
"destoinicia noastra este de la Dumnezeu, Cel ce ne-a invrednicit sa fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru ca litera ucide, iar duhul face viu. Iar daca slujirea cea spre moarte, sapata in litere, pe piatra, s-a facut intru slava, incat fiii lui Israel nu puteau sa-si atinteasca ochii la fata lui Moise, din pricina slavei celei trecatoare a fetei lui, cum sa nu fie mai mult intru slava slujirea Duhului?
Caci de a avut parte de slava slujirea care aduce osanda, cu mult mai mult prisoseste in slava slujirea dreptatii.
Si nici macar nu este slavit ceea ce era slavit in aceasta privinta, fata de slava cea covarsitoare.
Caci daca ce este trecator s-a savarsit prin slava, cu atat mai mult ce e netrecator va fi in slava.
Avand deci o astfel de nadejde, noi lucram cu multa indrazneala, si nu ca Moise, care isi punea un val pe fata sa, ca fiii lui Israel sa nu priveasca sfarsitul a ceea ce era trecator.
Dar mintile lor s-au invartosat, caci pana in ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, ramane acelasi val, neridicandu-se, caci el se desfiinteaza prin Hristos; ci pana astazi, cand se citeste Moise, sta un val pe inima lor".
Deci, pana la urma, chiar daca era sapata in litere pe piatra, slujirea din Legea veche era una nemantuitoare.
E adevarat ca nu se refera in mod expres la sambata, dar atrage atentia ca cel care vrea sa fie al lui Hristos nu trebuie sa se cramponeze de Moise.
|