[Catisma]

Adam - şi cei care mai gândiţi la fel - eu am probleme mari, n-am timp de urât pe nimeni. (Şi nici când îmi era bine, nu puteam duce povara asta, cu urâtul.) A tăia legăturile cu vrăjitorul n-are nici o legătură cu ura.

Mai bine dădeaţi citatele din Biblie unde se vorbeşte despre femeia cananeeancă, de demonizaţii din Gadara sau oricare din aceste pilde. Asta pentru cei care se numesc ortodocşi şi nu cred că demonii există.

Eu găsesc că e recomandabil să citim Scripturile prin intermediul Sfinţilor Părinţi - sau, la o treaptă mai "mică", prin marii noştri duhovnici. Personal, nu mă simt în stare să interpretez singură şi să manevrez citate, decât până la un punct. Sunt foarte multe cărţi ale duhovnicilor noştri - şi nu numai - şi o infimă parte din ei a fost menţionată şi de Laurenţiu, mai sus.

Nu e vorba de frică. Iarăşi vă îndemn să recitiţi ce-am mai scris şi pe celălalt thread şi cu alte ocazii: la ora când am păţit aceste lucruri, eu nu eram în Biserică. Are o foarte mare importanţă.

N-are nici o legătură cu faptul că ne e frică sau nu. Tot Biserica spune că cei spovediţi, împărtăşiţi şi cei care merg regulat la Biserică nu au de ce să se teamă; adevărat. Dar eu eram pe dinafară. Şi cu frică sau nu, uite că am ajuns să sufăr foarte mult. Nici acum nu mi-e frică - şi de câte ori mă odihnesc mai bine, nici nu mă mai gândesc la ce-a fost ieri şi abia aştept să-mi reiau viaţa normală. Am treabă multă; am destule de făcut şi ultimul lucru din lume e să-mi ocup timpul cu gânditul la necazuri din astea.

Se pare că afirmaţia mea cu a rupe legăturile cu vrăjitorii a creat o oarecare confuzie. Nu discut ce e sfătuit fiecare de duhovnic; asta are nişte variaţii şi îl priveşte pe fiecare. Însă ce am spus, nu vine de la mine; tot citind, în cărţile duhovnicilor şi părinţilor noştri, am aflat. Spun aici, pentru o eventuală edificare (repet, fiecare face cum consideră - şi mai bine zis, cum îi recomandă duhovnicul):

- cel care face spiritism sau vrăji este în acelaşi păcat grav care se situează la acelaşi nivel, dacă vreţi, cu sinucigaşul. Aceşti oameni sunt persoane care se despart de bunăvoie de Dumnezeu. Păcatele obişnuite sunt una (că suntem vorbiţi de rău, loviţi, furaţi, răniţi chiar sau mai ştiu eu ce rău ni se face - şi ne rugăm pentru ei, să-i ierte Dumnezeu), însă aceste păcate sunt altceva. Nu mai pot să vin eu şi să-i spun lui Dumnezeu ce să facă. De pildă, gândindu-mă la cazul sinucigaşilor - ştiţi că se face acea rugăciune sau pomenire generală, fără a menţiona numele persoanei sau spunând "facă-se voia Ta, Doamne" - dar nu a mea. Repet, dacă tot citiţi, citiţi şi o să aflaţi că nu spun invenţii.

Repet, ce spuneţi voi aici cu sentimentele creştineşti e valabil, însă nu pentru nişte păcate extrem de grave. Toată gama paranormalului - inclusiv sinuciderea - apropie mult păcătosul de hulă împotriva Domnului. Nu e vorba de ce-mi face mie vrăjitorul respectiv - ci de starea de cădere a sufletului lui, unde nu mai pot să intervin eu cu nici un fel de rugăciune. Însuşi gestul de a mă ruga pentru el e ceva deplasat. Se lasă la iconomia, la voia Domnului, că oricum, El ştie mai bine ce face şi cum face.

În rest, vă mulţumesc pentru toate sfaturile. Iarăşi am mai spus - citesc de ani de zile şi m-am întors cu mare bucurie către ortodoxie, nu numai ca spre "ultimul colac de salvare", ci şi pur şi simplu pentru că este extraordinar de vie şi de frumoasă - şi este Calea, Adevărul şi Viaţa. Citiţi, exploraţi, nu vă opriţi la nişte citate pe care le ştie toată lumea.

"Rugăciunea inimii" de fapt rezumă exact punctul în care mă aflu de mai mulţi ani: nu contează dacă mor mâine, ci mă rog lui Dumnezeu să mă ierte şi să nu mă trimită la munci, dacă mă ia mâine. Nu contează nimic, în viaţă, decât mântuirea. Asta e lecţia pe care am învăţat-o eu. Ăsta e mesajul meu. Am ajuns într-un punct-limită, în care ordinea priorităţilor este răsturnată şi ajung să văd ce contează, de fapt. Nici măcar moartea nu contează. Contează un singur lucru: mântuirea. Salvarea sufletului. Dacă e să ajungi dincolo, să ajungi la bine. Că am văzut deja de aici, cât de rău este să ai de-a face cu iadul, aşa că nici nu vreau să-mi închipui cât ar fi de rău - mult mai rău - dincolo.

Asta trebuie să avem în faţă, întotdeauna: mântuirea. Grija faţă de aproape, să ne ferim să jignim, să supărăm, să vorbim de sus, să ne ferim de mândrie, de neomenie. Pentru că din oricare acest pas greşit, ne putem pierde mântuirea.

Iar celălalt mesaj, l-am mai spus: nu e glumă, nu vă lăsaţi atraşi şi nu-i lăsaţi nici pe cei dragi să fie atraşi în mreaja asta a paranormalului (de toate gradele - de la "nevinovate" citiri ale horoscopului zilnic, de la emisiuni cu tanti Urania şi până la literatură "para" şi spiritism, culminând cu vrăjitoria - să nu fie!). Pentru că nu sunt ocupaţii inofensive deloc şi mai devreme sau mai târziu, veţi suporta consecinţele. Nu vă jucaţi. Cine face aşa ceva, deschide nişte porţi - şi apoi îi va fi foarte greu să le închidă la loc. Credeţi-mă că ştiu ce spun, nu aveţi cum să ştiţi cum e chinul pe care-l plătesc zilnic pentru a nu fi fost în Biserică şi vă garantez că e foarte tenace şi încăpăţânat, oricât de multe convingeri am avea şi oricât de multe citate am şti.

Doamne ajută!