În prealabil postat de Miha-anca

Practic ne constrang doar ideile care ne plac. Si ascultam selectiv, auzind doar ce ne place.
Nu noi spunem ca crestinii sunt urati de lume, ci Iisus ne spune acest lucru; vezi Fericirile.
Lumea vrea sa ramana neschimbata si respinge orice ar indemna-o sa se schimbe. Ori, in clipa in care incepi sa crezi, incepi sa te schimbi, indepartandu-te de pacat.

In alta parte te intrebai cum poate fi posibil sa iubesti omul si sa urasti doar pacatul lui. Uite cum este posibil acest lucru: constientizand ca fiecare dintre noi ne putem sfinti la un moment dat, prin indepartarea de pacat. Urand nu numai pacatul ci si pe pacatos, practic ne incarcam de pacate grele. Iar cel, pe care il uram poate sa se mantuiasca, sfintindu-se, in vreme ce noi ramanem cu judecata facuta. Deci, chiar daca il vedem pe aproapele ca are pacate, exista posibilitatea, ca el sa scape de ele, mantuindu-se.
Nu exista o capcana mai mare decat judecarea aproapelui, caci ne rapim propria sansa la mantuire, in vreme ce orice pacatos se poate mantui, daca ajunge sa-si regrete pacatele. Stiind acest lucru, iti mai convine sa il judeci pe aproapele?!? Mie nu; dar asta nu ma obliga sa ii accept pacatele, caci tolerandu-le, ma fac partas la pacatele lui.

In ochii lui Dumnezeu omenirea prezenta, trecuta si viitoare reprezinta un singur om: Adam cel cazut din rai. Astfel noi toti suntem raspunzatori de pacatele tuturor. Pacatele fratelui apasa si pe umerii mei; de aceea cand le vad, trebuie sa ma rog pentru dansul, dar si pentru mine, caci purtand si eu acele pacate, voi fi ultimul dintre oameni, care se va mantui.