În prealabil postat de Ana-Maria N
„Am văzut un om care pentru cei ce cădeau în cuvânt sau în faptă și stăruiau în cele rele până într-atât se întrista și suspina, încât se părea că numai el cu adevărat trebuia să dea socoteală pentru toți aceia și să fie predat osândei. L-am văzut pe altul care voia cu atata râvnă mântuirea fraților lui, încât de multe ori cu lacrimi fierbinți se ruga din toată inima iubitorului de oameni Dumnezeu sau să-i mântuiască pe aceia, sau sa fie osândit și el împreună cu ei, nevrând să se mântuiască singur, din pricina unei dispoziții prin care imita pe Dumnezeu, ca Moise; căci legat de ei duhovnicește prin iubire în Duhul Sfânt, nu voia să intre nici măcar în Impărăția cerurilor despărțit de ei.
Pentru iubirea lor cea mare, sfinții se simt una cu tot neamul omenesc; poartă în inima lor pe „întregul Adam”, pe omul din totdeauna și din tot locul, nu filosofic, ci cu simțirea vie a înfrățirii cu toți, mai bine zis cu fiecare în parte; și aici, pe pământ, sfântul se face părtaș la suferin*țele fratelui, și în veșnicie cu dor dorește să împartă cu el bucuria; iar de e fratele lipsit de ea, e gata să piardă Impă*răția si să îndure chinuri în iad alături de cei osândiți.
Că așa e iubirea, îi iubește fără osebire pe toți: pe pă*cătoși, pe drepți, pe răi — răuvoitori, adică, și nărăviți în rău — și pe buni. Dragostea nu voiește răul cuiva, ci întotdeauna numai binele i-l vrea. Cum, dar, nu va voi ca fratele să scape de răul cel mare, care-i iadul, și să aibă parte de cel mai mare bine, de desfătarea din împărăție, unit cu Dumnezeu?
Cel ce voiește, din preaplinul iubirii, să fie mai de*grabă osândit cu păcătoșii decât să se mântuiască fără ei, nu le îndreptățește acestora păcătuirea, ci suferă pentru că sunt păcătoși și vrea să-i vadă mântuiți. De aceea se roagă pentru ei, ca să se întoarcă de la păcat, să se căias*că, și Dumnezeu să le ierte greșelile lor. Vrea cu iubirea să îmblânzească pe Iubitorul de oameni Dumnezeu, ca să biruie mila, iar nu dreptatea Lui.
Cel care nu primește să se mântuiască de unul singur se face următor al lui Moise, care-L ruga pe Dumnezeu să ierte pe Israel pentru închinarea la vițelul de aur, spunând:
De vrei să le ierți păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, șterge-ma și pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris! (Ieș. 32, 32).
Si chiar mai mult, se face următor al lui Dumnezeu, zice Sfântul Simeon. Că nici Domnul, întrupându-Se, nu S-a mântuit doar pe Sine; pentru că a luat asupra Sa firea omenească cea de obște, nu firea unui singur om, și așa, purtând în El tot neamul omenesc, a pătimit, S-a pogorât la iad — căci, după păcatul lui Adam, tot neamul omenesc era sortit să meargă în Șeol — și, înviind, a ridicat odată cu El din moarte pe toți oamenii, ca nu cumva să piară vreunul dintr-aceștia mici (Mt. 18, 14). Si nu doar a dorit ca toți oamenii să se mântuiască si la cunoștința adevărului să vină (I Tim. 2, 4), ci Insuși S-a jertfit, pătimind și murind de bunăvoie, ca să-i mântuiască cu adevărat si ca toți cei uniți cu El în Biserica sa poată primi, în Duhul, harul mântuirii.'' (Sf.Simeon Noul Teolog)
|