Draga Ionut,Parerea mea e ca,si cei mai napastuiti de soarta aparent sau cei mai norocosi la prima vedere, toti avem traume si lectii de invatat prin trecerea noastra prin aceasta lume. Ceea ce eu consider ca toti trebuie sa invatam este in primul rand gratitudinea fata de divinitate, pentru VIATA, pentru tot ceea ce ne-a imprumutat temporar sa folosim sau ‘avem’ pe pamant. Si toti trebuie sa Ii multumim ori de cate ori putem pentru tot: celulele noastre, pentru maini, picioare, suflet, adapost, hrana, apa, etc . intr-un cuvant pentru VIATA pe pamant si pentru IUBIREA cu care am fost conceputi. Sunt copii care se nasc fara maini si fara picioare si altii care mor la varste fragede. Aparent, in logica umana, este o mare nedreptate. Si atunci, tu, ca orfan, esti mult mai noros ca ei, aparent.Eu insa vad ca norocos nu pe cel ce primeste mai mult sau mai putin la nastere, ci cel care face tot ce poate cu ceea ce are si este multumit de asta. Eu vad ca norocosi pe cei ce-si slefuiesc sufletul si innobileaza spiritual, in ciuda lipsurilor, pe cei care fac tot posibilul si imposibilul sa se transforme pe sine, sa se innobileze, sa se apropie si mai mult de divinitate, pe parcursul acestei TRECERI pe pamant si multumesc pentru sansa asta, dandu-li-se zile de la Dumnezeu. Si unii si altii, ‘norocosii’ si napastuitii pot suferi imens in viata.
Sunt copiii, care au familie si sunt abuzati de parintii lor.
Chiar credeti ca o familie inseamna mereu educatie, grija, sanatate spirituala si morala? Sau protectie si siguranta?
Sunt familii care ii terorizeaza pe copiii si ii trateaza ca pe viermi, non-stop. Sau care isi drogheaza sau imbata copiii inainte sa primeasca hrana solida…. Sunt ‘familii’ care ii negociaza ca pe sclavi si care isi vand copiii…. Sunt atatea orori care se pot intampla intr-o familie.
Si de asemenea, credeti ca daca aveti ‘norocul’ sa va nasteti intr-o familie sanatoasa, nu puteti pierde parintii cand aveti mai mare nevoie de ei? Si ce este mai cumplit decat sa pierzi ceva ce este nobil si iti aduce iubire si protectie, ca parintele pe care il iubesti. Parintii mor de cele mai multe ori inaintea copiilor. Suferinta aceea de a pierde un parinte model, nu se compara poate decat cu acea suferinta de a pierde un copil prin moarte.
Dar tocmai aici este ceea ce insemna lege divina. Tot ceea ce obtinem pe pamant este cu un scop de purificare spirituala. Cine are pierde, mai devreme sau mai tarziu si trebuie sa vada mereu partea plina a paharului. Adica in loc sa sufere ca a pierdut acel om, sa se bucure ca l-a avut pentru ‘n’ ani. Cine nu are parinti din nastere, sa multumeasca ca nu are dupa ce sa sufere mai tarziu, sa creada ca va gasi iubire in parintii sotiei, in sotie, in copiii lui, in viata. Sa aiba inceredere in Dumnezeu ca a stiut el ce-a facut si ca poate, astfel, orfan fiind, l-a ferit de alte rele si mai mari, sau de la o moarte precoce si i-a dat sansa sa devina un spirit curat, care sa se purifice pe pamant prin suferinta, care insa depinde numai de individ cum sa o controleze si depaseasca spre desavarsire sa.
DAR IN PRIMUL RAND, TOTI TREBUIE SA NU SE SIMTA SINGURI NICIODATA, CACI PARINTELE TUTUROR ESTE DUMNEZEUL SI TOTI FACEM PARTE DIN ‘FAMILIA’ LUI si a oamenilor de bine.
SI TOTI TREBUIE SA AVEM CEA MAI MARE IUBIRE PENTRU EL, PNTRU ACEASTA ENTITATE UNIVERSALA CARE GUVERNEAZA UNIVERSUL, SI PE CARE UNII IL NUMIM DUMNEZEU, ALTII ALTFEL., DAR CARE INDEAMNA LA IUBIRE, IERTARE, MUTUMIRE, INTELEGERE, GENEROZITATE, TOLERANTA, CURAJ SI CREDINTA IN SINE SI IN SOARTA, IN DUMNEZEU.
Daca umpli cu iubire toata fiinta ta pentru Dumnezeu, pentru Cosmos, pentru Univers, pentru Pamant (animale si plante), pentru ceilalati semeni si pentru tine, pentru creatia ta, atunci, nici o suferinta nu este de neindurat, nici o lipsa nu mai devine mare si din ceea ce ai, mereu vei imparti cu altii.
Ai iubire, vei da iubire si vei primi iar iubire. Si restul vine de la sine. Cine are ura da ura si primeste ura si cercul merge la nesfarsit intr-o nefericire perpetua.
Oamenii pot rupe cercul suferintei lor, prin a da iubire si cand au parte de ura sau respingere, si atunci vor primi ceea ce dau, adica iubire. Cu ajutorul lui Dumnezeu si al credintei in bine si in divinitate, raul initial se poate transforma in bine si suferinta poate inceta cu iertarea, toleranta, iubirea noastra, indiferent ce am suferit.
Pe pamant suntem toti datori sa ne bucuram la maxim de ceea ce avem, multumind inainte de a le folosi, lui Dumnezeu, si constientizand ca oricand ni se pot lua toate aceste ‘daruri’ in timpul vietii si sigur, vom fi lipstiti de ele, prin moarte fizica.
Apoi, trebuie sa nu creem dependent de ceea ce avem. Adica, stiind ca tot ce e lumesc, ne va parasi prin moartea fizica, si ne este ‘imprumutat’ doar pana la trecerea intr-o alta lume, trebuie sa fim gata de trecere fara regret pentru obiectele si fiintele de pe pamant.
Deci fii fericit ca ai ce ai, si impacat, linistit, cand ti s-a luat sau nu ti s-a dat ceva, multumind ca ai avut sau ca te-a ferit de a-l avea. Noi nu stim motivele pentru care unii au una sau altii alta. Ceea ce stiu este ca acum, pacatele noastre au efecte vizibile in timpul vietii noastre.
Si lipsa multumirii de sine si de soarta, insemna sa nu esti multumit de Dumnezeu si ‘darurile’ Lui. Si unui om, care iti da ceva, trebuie sa ii zici multumesc. E, divinitatea ne-a dat viata si pentru asta multumim in primul rand.
Si apoi, are de unde lua, asa ca, nemultumitului I se ia darul, este posibil oricand. Poti pierde un brat, un picior, sanatatea, fiinta iubita, etc. TREBUIE CA ORICE TI SE INTAMPLA SA CREZI CA ESTE SPRE BINELE TAU SI SA MULTUMESTI CA TI S-A INTAMPLAT.
Asa, nimic si nimeni nu te poate atinge.
Cand esti gata sa renunti la tot ce este lumesc, inclusive viata, fara regrete, abia atunci esti liber sa traiesti fericit. Nici o lipsa nu-ti va innegura privirea, nici un santaj, nu te va corupe, nici un om nu te poate face sclavul lui, nu vei fi sclavul banului si nici al carierei. Cei ce nu accepta sa piarda ce au sau sunt disperati sa obtina ceva sunt cei mai usor de corrupt, de facut robi, de supus la fapte negative si de incovoiat, iar sufletul lor va suferi imens, pierderile vor fi imposibil de evaluat pe pamant si mai apoi. Un spirit liber si multumit cu orice, supus doar divinului si legilor lui, traieste si in lagarele comunismului, intr-o temnita, singur zeci de ani de zile, biciuit zilnic si in teroare, in frig si in lipsuri, fara sa se planga de nimic. Si acela poate si-a vazut mama violate, tatal omorat si fratii sau surorile schingiuite.
Se compara aceste orori cu vreuna din vietile altora? Si sincera sa fiu nici o comparative de intensitatea durerii nu-si are sens, pentru ca un om calit, al muntelui, nu va baga in seama o intepatura de viespe, iar pentru un om sensibil, poate devein teroarea vietii lui, o fobie de care nu va scapa usor. Deci, ranile sufletului sunt si ele ca si ranile fizice. Cu cat esti mai calit si mai obisnuit cu ele, cu fruntea sus si cu sufletul curat, spre bine, cu atat faci fata mai usor incercarilor lui Dumnezeu.