[Adriana3]

În prealabil postat de catalin2

Adriana, cartea era despre comparatia intre religiile orientale si ortodoxie, despre minunile pe care le poate face si vrajmasul.
Despre carismatici si alte manifestari demonice sunt alte carti. De exemplu un capitol special acordat vorbirii in limbi si carismaticilor de catre parintele Serafim Rose. Acesta a trait in SUA, locul unde s-a nascut secta, deci stie destul de multe. http://www.sfaturiortodoxe.ro/religiaviitorului9.htm Chiar azi am citi pe net ca si neoprotestantii sunt impotriva penticostalilor, citeam un avertisment al unui cult sa se fereasca de carismatici.
Daca ai citit ce i s-a intamplat in India, s-a dus si a aruncat tamaie la un guru (sau templu) si apoi s-a lipit de el un duh. Daca e adevarat ce se spune despre penticostali, ca vin niste duhuri care fac niste "minuni", atunci cei ce merg acolo se pot alege cu un duh? Si duhul ala ii ghideaza apoi, ii face sa gandeasca cum vrea el.
Daca o sa am timp o sa raspund si la mesaj.

Catalin,

Un om harismatic este acel om care are darurile (harismele) Duhului Sfant.

Un capitol din carte se cheama: "„MICILE“ HARISME ALE BĂTRÂNULUI"

Si acest capitol incepe cu:

"Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh. Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn. Si lucrările sunt felurite, dar este acelasi Dumnezeu Care lucrează toate în toti."
(I Cor. 12,4-6)

Cu acest citat autorul introduce idea harismelor pentru a zice in continuare:

" Părintele Paisie avea multe harisme duhovnicesti. Cele mai înalte dintre ele erau greu de priceput pentru oamenii obisnuiti. De obicei, ele erau întelese si pretuite duhovniceste de către monahii ortodocsi înaintati pe calea lui Hristos. Pentru noi, restul, se aflau atât de sus fată de posibilitătile noastre personale, încât nu le puteam percepe, si ne rămâneau astfel necunoscute.
Avea însă si unele harisme duhovnicesti pe care multi le percepeau. De pildă, bătrânul cunostea cine erau oamenii care veneau să-1 viziteze, ce gândeau, ce problemă îi preocupa si care era solutia ei."

Iar in alta parte zice ca avea "harisma tamaduirii", darul exorcizarii, al vorbirii in limbi (scrie in carte ca vorbea limbi pe care nu le invatase niciodata), avea de asemenea darul de a vedea viitorul oamenilor, de a se deplasa la distante mari in duh etc. Toate acestea sunt harisme si ca atare, pentru autor, Paisie era un batran harismatic, si nu numai Paisie, ci si Porfirie, batranul care i-a vindecat genunchiul, scapandu-l astfel de operatie:

"Au trecut ani de zile de atunci, iar piciorul nu m-a mai supărat niciodată. Operatia programată n-a mai avut loc. Voi purta în trupul meu până la moarte mărturia vie că si părintele Porfirie a fost, la rândul lui, un bătrân harismatic."

Si in ciuda a toate astea, imi dai sa citesc de la Serafim Rose un capitol care se cheama:

""RENASTEREA HARISMATICA" UN SEMN AL VREMILOR", ca sa aflu ce? Sa aflu ca:
"După primul sau cel mult al doilea secol de la Hristos, nici un text ortodox nu mai înregistrează vorbirea în limbi, ea nemaifiind pomenită nici de marii Părinti din pustia egipteană, care erau atât de covârsiti de darurile Duhului Sfânt, încât deveniseră făcători de minuni până la a învia si mortii."

Pai in cazul asta cu ce duh vorbea Paisie limbi pe care nu le-a invatat niciodata? Cu ce duh facea ceea ce scrie aici?:

"Astăzi, după ani de zile, mă reîntorc cu gândul la răspunsul său. Este posibil ca bătrânul Paisie să se afle la un „nivel spiritual scăzut“? El, care săvârseste mii de minuni, care tămăduieste miraculos bolnavi de cancer, paralitici, nebuni, oameni suferinzi de toate maladiile pământului, este la un „nivel spiritual scăzut“? Cel în fata căruia viitorul stă deschis ca o carte, cel care este capabil să-ti relateze cele mai mici amănunte ale neînsemnatei tale vieti si să prevadă cu exactitate ceea ce urmează să ti se întâmple inclusiv în viitorul pe termen lung, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care printr-o simplă mângâiere te umple de har si te face să percepi lumea duhovnicească, să poti trăi prezenta lui Dumnezeu, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care te salvează din pericole de moarte, de la mii de kilometri distantă, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care se deplasează cu trupul său material, într-o fractiune de secundă, din Sfântul Munte la Tesalonic sau în Epir sau în Macedonia, se află la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care poate comunica în limbi pe care nu le-a învătat niciodată, este la un „nivel spiritual scăzut“? Cel care, prin simpla prezentă alături de tine, te transfigurează si îti adapă toată fiinta cu bucurie, pace si sigurantă dumnezeiască, se află la un „nivel spiritual scăzut“?!..."

Eu sunt convinsa ca toate acestea, inclusiv vorbirea in limbi, calugarul le facea cu dar de la Duhul Sfant, asa cum se intampla cu toti harismaticii crestini tocmai pentru ca:

[i] "Darurile sunt felurite, dar acelasi Duh. Si felurite slujiri sunt, dar acelasi Domn . Si lucrările sunt felurite, dar este acelasi Dumnezeu Care lucrează toate în toti."
(I Cor. 12,4-6) [i]

Aici vorbim de crestini. Deci, revenind la cartea grecului, autorul a comparat practica yoghina (derivata din cea hindusa) cu practica Ortodoxa care este centrata in jurul lui Hristos, si a aratat foarte clar cum se deosebesc cele doua pentru ca una aducea distrugerea persoanei, aducea stari de durere extrema, de neliniste, frica, raceala etc in timp ce cealalta dimpotriva, aducea pace, liniste, vindecare, lumina, caldura etc.
Si de asemenea arata in carte ca diavolul il ataca doar pe omul care prin viata sa pacatoasa ii da drepturi asupra sa, asa cum a facut el prin viata dezordonata pe care a dus-o si prin practicile yoghine si oculte care il atrageau mereu.

Ceea ce este clar ca tu nu vezi, oricat ar scrie negru pe alb, este faptul ca demonizarea apare atunci cand omul jertfeste diavolului si idolilor in spatele carora se ascunde diavolul, in loc sa se inchine lui Hristos, sa se inchine Dumnezeului unic in treime . O scrie foarte bine in carte si este si exemplificat prin viata proprie pentru ca demonizarea autorului este descrisa in capitolul "ALLAHABAD: A DOUA ÎNTÂLNIRE CU BABAJI". Incepe cu jertfa in care se ardea grasime in cinstea idolilor yoghini, apoi cu funinginea ramasa in urma arderii se punea o bulina pe fruntea celor care au jertfit, si iata cum autorul zice:

"lua cu degetul funingine si atingea fruntile celor prezenti, desenându-le astfel câte o bulină între sprâncene. M-am apropiat si eu, beneficiind de acelasi tratament. Fusesem impresionat de slujbă. N-am realizat însă pe moment cui îi era adresată acea jertfa. Bineînteles că nu lui Hristos . Oamenii erau politeisti, idolatri. La început am sesizat mai greu consecintele acestui aspect, deoarece, sub influenta crestinismului, îmi era complet străin modul lor de perceptie a realitătii. Ei însă aduceau cu adevărat jertfe idolilor, întocmai precum vechii elini, oricât de neverosimil mi se părea pe atunci!"

(Si acest pasaj va fi mentionat mai tarziu de Paisie, in ziua in care il va exorciza)

Dupa care a urmat inchinarea la acel guru, si autorul a facut-o si pe asta scriind ulterior:

"M-am apropiat asadar si m-am închinat idolilor , făcând în aceeasi clipă si rugăciune către Hristos.

Astfel am călcat porunca lui Dumnezeu pe care o auzisem într-un chip atât de minunat în minte atunci când am urcat pentru prima dată treptele ashramului Heracan si am făcut cunostintă cu idolii.

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alti dumnezei în afară de Mine. Să nu te închini la idoli, nici să le slujesti lor. Ce făcusem eu în acea zi? Nu participasem la o slujire? Nu mă alăturasem unei jertfe? Nu erau ele adresate în mod evident idolilor hindusi? Nu spune prorocul David în Psalmi că Toti idolii neamurilor sunt demoni (Ps. 95,5)? Nu sfârsisem prin a mă închina idolilor?

Oare nu pentru că refuzau să arunce un pumn de tămâie în foc spre cinstirea idolilor îsi pierdeau martirii crestini avutia lor, îsi pierdeau persoanele iubite, îsi pierdeau însăsi viata în grozave torturi suferite din partea idolatrilor?

Asa refuzau ei să se supună minciunii si tatălui minciunii, Satanei. Asa se luptau pentru adevăr. Iar acest adevăr este cel mai însemnat dintre toate. El nu vizează cine stie ce constructie abstractă sau teorie cu termen limitat, ci priveste întreaga viată a omului, anume risipirea ei în minciună, în rătăcire, sau valorificarea ei autentică prin contact nemijlocit cu realitatea, care este Dumnezeu."

Dupa care autorul descrie cum s-a demonizat dupa ce s-a inchinat satanei:

"După acest ultim act, lumea a început să se împrăstie în grupuri. Babaji se retrăsese. Mă hotărâsem să plec. Zărindu-1 pe yoghinul olandez, m-am dus să-mi iau rămas bun. M-am asezat lângă el pe gazon si am schimbat câteva cuvinte. „Ne vom revedea“, i-am spus si l-am lovit prieteneste peste coapsă. Atunci am simtit ceva iesind din corpul său si intrând în al meu. O putere mi-a inundat tot trupul."

Dupa care descrie aceasta putere si descrie faptul ca oamenii din jur aveau frica de el numai vazandu-l.