Pentru mine, acest cuvant e cutremurator. Dezvaluie instantaneu toata neglijenta mea fata de realitatea omului duhovnicesc nascut la Botez.
Zic acum, exact asa cum simt in clipa asta, ca desertaciune si pacat e orice altceva care nu participa la cautarea si gasirea (de fiecare in parte) Imparatiei Cerurilor dinlauntrul omului crestin.
Nu este oare vanare de vant orice se abate de la aceasta cautare vie si sfintitoare?
Durere cand realizez ca fac orice altceva iar PRACTICA intalnirii cu aceasta Comoara sufera...
Imi pare ca adeseori noi cautam cu mintea (in sens de curiozitate intelectuala) Ceea ce poate fi cunoscut numai cu rugaciunea si faptele nevointei. Teorie, prea multa foiala, teorie...
Sa-mi fie iertata opinia!

Dar avem sprijin si indrumare in multe locuri! In cartea "Staretul meu Iosif Isihastul" gasim marturii biografice amanuntite si felurite despre oamenii lui Dumnezeu si aflarea Imparatiei Cerurilor. Precum si despre Rapirile in Rai si mantuire.
Asemenea, in lucrarile "Marturii din viata monahala" si "Viata Cuviosului Paisie Aghioritul".
Dumnezeu sa ne ocroteasca cu Harul Sau! Amin.