[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Hristos a înviat!

Sophia, spuneai odată că ai avut şansa să-l cunoşti pe Părintele Galeriu. Te invit să citeşti teza lui de doctorat, unde la pagina 167 scrie aşa:

De asemenea, faptul că «Fiul Omului» pregustă învierea încă înainte de evenimentele care L-au dus pe Golgota, însemnă că taina şi puterea învierii nu sînt strict dependente de nici o ambianţă seculară, sînt independente chiar şi de Golgota; e un fapt divin absolut liber, dincolo de orice accident sau determinism dinafară. Nu se poate pune deci întrebare simplistă: cum am fi avut revelaţia învierii, faptul capital al Evangheliei, dacă nu ar fi avut loc trădarea lui Iuda, procesul intentat de Ana şi Caiafa şi osînda confirmată de Pilat? Nu aceştia sînt factorii determinanţi. «Fiul Omului merge precum este scris şi vai aceluia prin care se vinde» (Matei XXVI, 24). De aceea nu se poate spune: «dacă Iuda e un instrument al învierii, atunci de ce e osîndit?» El este osîndit în păcatul şi nepocăinţa lui. Învierea se putea descoperi în istoria Bisericii eventual într-un alt context, nu însă fără jertfirea vechiului eon. Nu se poate vorbi în sensul strict al cuvîntului nici de «felix culpa Adami», nici de alte cauze exterioare. Nu păcatul lui Adam ne-a adus darul întrupării şi al învierii, ci taina iconomiei divine, al cărei obiectiv este creştinul. Păcatul a schimbat doar faţa divină a jertfei; a făcut-o hulită, dispreţuită şi extrem de dureroasă. «Omul a determinat forma întrupării ca iubire crucificată». Dar în acest abis al umilirii, Domnul a descoperit o şi mai mare strălucire, o şi mai infinită putere a iubirii, în cruce; «unde s-a înmulţit păcatul, a prea prisosit harul» (Rom. V, 20).

Cine nu a citit cartea asta ar trebui să o facă, dacă vrea să afle răspunsuri la multe dileme complicate care ne macină raţiunea.

Jertfa Lui Hristos nu a fost condiţionată de trădarea lui Iuda, nici de procesul intentata de Ana şi Caiafa, nici de sentinţa lui Pilat. Dacă aceste evenimente nu s-ar fi întîmplat, Dumnezeu ar fi găsit altă metodă de a oferi lumii mîntuirea fără să forţeze libertatea nimănui.

Mai mult, nici măcar apariţia accidentală a păcatului în creaţie nu a cauzat ideea de Jertfă, pentru că aceasta a fost scopul existenţelor mai înainte de întemeierea lumii. Cum spune Părintele, păcatul a adus această formă de sacrificiu prin Crucea care anulează păcatul, durere, moarte şi înviere. Completîndu-l, putem să ne imaginăm că, în cazul ideal în care păcatul nu ar fi intervenit în lume, Dumnezeu ne-ar fi arătat o altă formă a învierii, a Paştelui gîndit ca trecere de la o modalitate a existenţei într-o stare de bine la o existenţă într-o stare de şi mai bine.

Vorbind acum de cazul lumii noastre căzute, după Judecata de Apoi cei mîntuiţi vor trece într-un nou Eon (trecerea este un nou Paşte), în Ziua a opta care va fi un mod de comuniune cu Dumnezeu. Dar această existenţă nu va rămîne aşa, relativ monotonă, ci va continua cu o nouă Zi, cu un nou Veac şi tot aşa la infinit, din Paşte în Paşte, către asemenarea cu Creatorul nostru. De unde şi expresia "în vecii vecilor" care ne descoperă "în ghicitură" că ne aşteaptă un lung şir de deveniri întru fiinţă care nu se va termina niciodată. Există o denumire a acestui proces de înalţare mereu în sus, Fani71 a spus-o undeva aici pe forum citînd unul din Sfinţii noştri Părinţi. Eu l-am auzit de la Părintele Galeriu.

Nu ştiu însă ce se va întîmpla cu cei [con]damnaţi la chinul veşnic al depărtării de Dumnezeu, dacă vor avea posibilitatea de a mai spera vreodată la o îndreptare cît de cît acolo în Iad. Probabil că limitarea pe care şi-o autoimpun nu le mai dă posibilitatea de întoarcere către asemănarea cu Creatorul lor.