Dezvoltare spirituala 5
Legătura cu nemanifestul;
Care este relația dintre prezență și corpul interior?
Prezența este conștiință pură — conștiință care a fost retrasă din minte, din lumea formei. Corpul interior este legătura ta cu Nemanifestul, iar în cele mai profunde aspecte ale sale chiar este Nemanifestul: Sursa din care se revarsă conștiința, așa cum lumina se revarsă de la Soare.
Conștiința corpului interior este amintirea conștientizată a originii sale și întoarcerea la Sursă.
Nemanifestul este același lucru cu Viața?
Da. Cuvântul Nemanifest încearcă, printr-o definire negativă, să exprime Ceea ce nu poate fi spus, gândit sau imaginat. Indică ceea ce este spunând ceea ce nu este. Ființa, pe de altă parte, este un termen pozitiv. Nu vă atașați de niciunul dintre aceste cuvinte și nu începeți să credeți în ele. Și ele nu sunt mai mult decât simple indicatoare.
Daca prezența este conștiința retrasă din minte, cine operează această retragere?
Tu faci asta. Dar pentru că în esență esti conștiință, am putea la fel de bine să spunem că este o trezire a conștiinței din visul formei. Asta nu înseamnă că propria ta formă va dispărea instantaneu într-o explozie de lumină. Poti continua să existi având forma ta prezentă și fiind totuși conștient de profunzimea fără formă și fără moarte din tine.
Arta de a asculta;
Când asculți o altă persoană, nu o asculta doar cu mintea, ascult-o cu tot corpul. Simți câmpul energetic al corpului tau interior în timp ce o asculți. Acest sentiment deviază atenția de la gândire și creează un spațiu de calm, ce iti va permite să asculți efectiv, fără intervenția minții. Ii acorzi celui din fața ta un spațiu — în care să existe. Este cel mai prețios dar pe care i-l poți face. Majoritatea oamenilor nu știu să asculte pentru că cea mai mare parte a atenției lor este absorbită de gândire. Sunt mai atenți la gândurile lor decât la ceea ce spune celălalt și nu sunt deloc atenți la ceea ce contează într-adevăr: Ființa celeilalte persoane, Ființă aflată în spatele cuvintelor și al gândurilor. Desigur, nu poți sa simți Ființa altei persoane decât prin intermediul propriei Ființe. Acesta este începutul realizării unificării, care este iubirea. La cel mai profund nivel al Ființei esti una cu tot ceea ce există.
Cele mai multe relații umane presupun în principal minți aflate în interacțiune, nu ființe umane ce comunică unele cu altele, ființe aflate în comuniune. Nicio relație nu poate înflori în acest fel. Ca un exemplu, in tot acest forum de asa zisi "credinciosi", se afla minti aflate in interactiune una cu cealalta, tot felul de personalitati distincte aflate in disputa. Daca ai cat de cat constiinta treaza si te uiti in jur, vei avea ocazia sa observi o sumedenie de personalitati, in lipsa fiintelor umane.
Acesta este motivul pentru care există atât de multe relații conflictuale. Când mintea vă conduce viața, conflictul, luptele și problemele sunt inevitabile. Legătura cu corpul interior creează un spațiu gol unde mintea nu există și în care o relație poate înflori.
|