[glykys]

Cezar, sunt in asentimentul tau si, in mare parte, sunt de acord cu ce ai scris. Probabil ca mesajul meu foarte scurt a fost derutant si imi cer iertare daca ai inteles ca suntem roboti. Ideea mea era ca e inutil sa tot aruncam cuvinte goale incolo si incoace, in loc sa "punem in aplicare", in sensul sa traim viata duhovniceasca - cu tot ce presupune ea si cu ce ai enumerat si tu - nu sa ne marginim la intrebari si raspunsuri. Iar teoria (activitatea contemplativa, rugaciunea, meditatia etc, tot ce tine de sfera interioara) trebuie sa se vada si in afara, sa fie materializata cumva. Spre exemplu, traim si petru altii, ne jertfim pentru familie si petru altii, ne facem datoria la locul de munca, fiecare dupa masura, nu stam numai in gaoacea noastra sa meditam, ca irosim talantii care zac in noi.

Insa recunosc ca eu vad lucrurile asa, pentru ca am primit / mostenit de acasa, de mic copil, niste valori, m-am nascuta inconjurata de credinta si de dragostea lui Dumnezeu, am crescut sub fusta bunicii, care mi-a transmis comori de jertfa, izvorate din experienta ei personala, caci ea s-a cladit in timp, in suferinte si incercari. Imi aduc aminte ca odata, o persoana i-a reprosat de ce ma invata atatea lucruri (ce sa fac, de ce sa ma feresc, cum sa procedez in anumite situatii), ca e bine ca fiecare sa isi gaseasca singur drumul lui in viata si sa invete singur ce e bine si rau. Bunica sustinea ca nu e asa, ca si ea ar fi preferat sa stie anumite lucruri dinainte, nu sa le invete pe propria piele.

Raman in continuare la ideea ca Dumnezeu il gaseste pe om si nu invers si ca, daca ai gasit o lumina, trebuie sa o faci cunoscuta si celorlalti.